Cu ce rezultat s-au încheiat negocierile din Antalya dintre Serghei Lavrov şi Dimitro Kuleba
10.03.2022 ⋅ 0 comentarii
Întâlnirea din Antalya dintre ministrul rus de externe Serghei Lavrov și omologul său din Ucraina Dimitro Kuleba s-a încheiat, după o oră şi jumătate. Din păcate, întrevederea nu s-a finalizat cu rezultatele așteptate. Mai exact, partea rusă nu a fost de acord cu încetarea focului pentru 24 de ore astfel încât să se permită evacuarea civililor din orașe, dar și pentru ca ajutoarele umanitare să ajungă acolo unde este cel mai mult nevoie de ele, scrie realitatea.net.
Potrivit ministrului ucrainean, negocierile cu Lavrov au fost grele. „Am venit la întâlnire cu două sarcini: organizarea unui coridor umanitar și acordațrea unui armistițiu de 24 de ore pentru a rezolva problemele umanitare", a spus Kuleba.
Nu am putut ajunge la o decizie privind încetarea focului, a mai spus șeful Ministerului ucrainean de Externe.
Kuleba a spus că în timpul discuțiilor cu Lavrov s-a ajuns la un acord pentru continuarea eforturilor de găsire a unei soluții umanitare pe teren. Oficialul a arătat, de asemenea, că Kievul nu intenționează să respecte cerințele propuse de Rusia.
Intraţi AICI pentru detalii.
Pe de altă parte, ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a negat la conferința de presă de după discuții bombardarea civililor la maternitatea din Mariupol. El a susținut, în aceeași linie cu declarațiile anterioare ale oficialilor ruși, că maternitatea fusese transformată într-o bază militară, de unde se trăgea împotriva soldaților ruși.
De asemenea, Lavrov a continuat să acuze Ucraina că deține arme biologice și chimice pe care vrea să le folosească și că țara este manipulată și acționează la comanda Occidentului.
Intraţi AICI pentru detalii.
Sursa foto: realitatea.net