Stire

CORUL MADRIGAL - 10 zile și 10 000 de spectatori la FITS 2024

01.07.2024 ⋅ 0 comentarii

 

 

Constantin Chiriac: „Istoria Festivalului se va scrie funcție de ediția în care Corul Madrigal a venit și a cântat altfel în inima FITS”

 

 

1 iulie 2024, București, Sibiu

 

În perioada 21 - 30 iunie 2024, peste 10.000 de persoane au fost prezente la evenimentele Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” din cadrul ediției a 31-a a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

 

„Istoria Festivalului se va scrie funcție de ediția în care Corul Madrigal a venit și a cântat altfel în inima FITS, la Sibiu! Dragi prieteni pe viață, vă îmbrățișez cu inima și cu sufletul, trecând prin minte toate luminile pe care le-am găsit cu voi!”Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 

 

Duminică, 30 iunie, Corul Madrigal a prezentat cea mai nouă producție a sa, chiar în ultima zi a FITS, unul dintre cele mai importante festivaluri ale artelor spectacolului din lume.

  • 4.500 de persoane au participat la premiera Spectacolului Extraordinar de închidere FITS 2024 - „Madrigal: Ritualuri” organizat în coproducție cu Muzeul ASTRA.
  • 10 scene de ritualuri susținute de peste 200 de copii din corurile și ansamblurile Cantus Mundi și 30 de artiști invitați au fost puse în scenă în jurul Lacului Dumbrava. 
  • 2.000 de spectatori au fost prezenți în audiență și sâmbătă, 29 iunie, la avanpremiera evenimentului.

 

Spectacolul Extraordinar „Ritualuri” a fost produs de Corul Madrigal în coproducție cu Muzeul ASTRA și a adus pe malul Lacului Dumbrava un decor original, sub forma unei corăbii, pe al cărei catarg a fluturat steagul FITS. După apusul soarelui, cele 90 de minute ale concertului Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, au fost însoțite de light design, efecte speciale pirotehnice și proiecții luminoase spectaculoase pe lac și în Pădurea Dumbrava.

 

După concert, până după ora 01:00, spectatorii au participat la scenele de ritualuri muzicale amplasate în pădure, susținute de Zoli Toth și Young Beats și de corurile de copii Cantus Mundi: „Waldorf” Iași, dirijor Daniel Popa; „Unirea” Focșani, dirijor Ana-Maria Rusu; Corul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea, dirijor Nicoleta Țâmpu și „Junior Vip & Vox Infantes” Cluj-Napoca, dirijor Anca Mariaș.

Acestora li s-au alăturat Ansamblul „Tihii Dunai"/ „Dunărea liniștită” de la Brăila, dirijor Maria Milea, creatoarele populare de la șezătoarea din Ozun, trupa dansatorilor cu foc „PyroArts” din Brașov, actrițele Ioana-Alina Nichita, Daniela Rusu, Alexandra Stroe și Baletul Operei Comice pentru Copii, coordonat de Andreea Soare.

 

 

Conceptul evenimentului a fost semnat de Emil Pantelimon, scenografia de Vladimir Turturica, regia de sunet de Gabriel Scîrlet, light design-ul de Mircea Mitroi și Ivan Klopov, proiecțiile video de Dorin Popovici. La pian a acompaniat Abel Corban, iar la vioară, Raluca Sfîriac. Coordonarea scenelor „Ritualuri” a fost asigurată de Leila Popovici.

 

Invitat special al FITS 2024, Corul Madrigal a fost prezent în cele 10 zile de Festival cu o serie de evenimente:

  • Gala de deschidere a FITS 2024, spectacolul-poem dedicat prieteniei, susținut de Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, s-a bucurat de participarea extraordinară a oamenilor de teatru Constantin Chiriac, Pippo Delbono și Tim Robbins. Evenimentul a reunit aproape 1.000 de spectatori în curtea Casei Alteberger, vechea primărie a Sibiului.
  • Expunerea Muzeului Madrigal în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal a adus la Sibiu 8 secțiuni din marea expoziție „Pe mai multe voci”, cu peste 3.500 de vizitatori în cadrul FITS. Expoziția Madrigal va fi găzduită la Sibiu până pe 30 august 2024.
  • Primul număr al Revista Madrigal - publicația culturală trimestrială de 244 de pagini - a fost lansat în cadrul Bursei Internaționale a Spectacolelor de la Sibiu, într-o conferință moderată de profesorul și criticul de teatru Octavian Saiu.

 

Totodată, prezentarea Corului Madrigal în cadrul Bursei Internaționale a Spectacolelor de la Sibiu a deschis noi colaborări și perspectiva unor întâlniri viitoare cu publicul național și internațional.

 

Tot în cadrul FITS 2024, pe 28 iunie, 120 de copii din 9 coruri Cantus Mundi din Sibiu au cântat alături de legendara trupă Compact și Paul Ciuci in Piața Mare din Sibiu.

 

Evenimentele Corului Madrigal la Sibiu s-au desfășurat în parteneriat cu Festivalul Internațional de Teatru de la SibiuMuzeul Național BrukenthalMuzeul ASTRA și Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.

 

***

Parteneri instituționali: Senatul RomânieiInstitutul Cultural RomânInstitutul Național al PatrimoniuluiTeleviziunea românăCompania Națională Aeroporturi BucureștiOpera Comică pentru CopiiCircul Metropolitan BucureștiUNIMIRUSAMV Cluj-NapocaVinea Apoldia MaiorJTI RomâniaCentrul de Cultură ArcușFederația Română de FotbalClubul Sportiv Rapid BucureștiPolicolorCarpatinaCasa Corpului Didactic

 

Parteneri media: AGERPRESAgenția de cArteAntena 3 CNNBookhubEdiția de dimineațăEuronews RomaniaEuropa FMItsy BitsyKanal DKanal D2Leviathan, MunteanuObservator culturalPrima TVRadio București FMRadio France Internationale RomâniaRadio România CulturalRadio România MuzicalRadio TrinitasRevista Psychologiesspotmedia.roTrinitas TVTVR CulturalZile și Nopți

fashiondays.ro