Stire

Constru’ prinde culoare! Între 15-17 septembrie, pe Malul Mureșului, arta și comunitatea se întâlnesc din nou!

09.09.2022 ⋅ 0 comentarii


Hai cu noi să inaugurăm cel mai recent murall din Arad, rămâi la un film, stai la o discuție sau vino la concert! Avem mai multe evenimente pregătite în cadrul noului proiect citizenit, “Colour Your City”, care se desfășoară la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității de Vest Vasile Goldiș, pe Malul Mureșului, sau la Constru’, cum îi spun unii dintre noi.

Ca în fiecare an, am pus ochii pe un spațiu cu istoric în comunitatea locală și mult potențial și ne-am propus să-l animăm prin intervenții interdisciplinare și implicarea comunității locale. Credem cu tărie că arta urbană contribuie prin natura publică și a actului artistic la deschiderea dialogului în comunitate și la reprezentarea ei.

Arta urbană reprezintă pentru noi un pilon de la începutul activității noastre, prin proiectele de intervenție și revitalizare urbană pe care le-am demarat începând cu prima ediție Particles din 2015. De atunci am invitat artiști care au lăsat murale efemere și altele care rezistă și astăzi: IRLO și Dan Perjovschi la TEBA, Mr. Cenz, Dale Grimshaw și Radu Pandele pe zidurile fabricii ASTRA, Pisica Pătrată în Parcul Eminescu și The Orion la Club Riviera. Mai mult decât atât, am realizat ateliere prin care tinerii arădeni au învățat la rândul lor cu ce se mânâncă arta urbană de la artiști consacrați. Primul astfel de atelier a avut loc la Fabrica Teba, fiind coordonat de Mr. Cenz, următorul în Parcul Eminescu sub coordonarea lui Wanda Hutira, iar al treilea pe malul Mureșului, în apropiere de Teba, coordonat de Diana Serghiuță.

Un nou mural, realizat de Wanda Hutira, va fi inaugurat toamna aceasta în cadrul proiectului citizenit Colour Your City. Unde? Pe calcanul transversal al blocului de pe Strada Praporgescu nr. 13-15, aproape de malul Mureșului.

Wanda Hutira este o artistică prolifică mereu în căutare de noi provocări și experimentări. A deprins gustul pentru murale la un festival local de street art în 2007 și de atunci nu s-a mai uitat înapoi, devenind mediul preferat pentru exprimarea ideilor, conceptelor și gândurilor. În următorii 3 ani a semnat peste 50 de lucrări, renunțând la poziția de director artistic de publicitate pentru a se dedica complet artei murale. Preferă să lucreze la proiecte cu mesaje sociale, pe tematica mediului, a nedreptății din societate, a preconcepțiilor.

În paralel, tinerii arădeni vor învăța tehnici de artă murală și vor realiza o pictură murală colectivă în cadrul unui nou atelier, coordonat de Recis. Membru fondator al Sweet Damage Crew, Recis este unul dintre cei mai cunoscuți artiști stradali din România. A studiat arhitectura, e pasionat de graffiti și desen încă din clasa a 8a și din 2010 este dedicat artei murale. Muralele pe care le-a semnat aduc culoare și viață, cu acea virtuozitate care a dus arta stradală din România la următorul nivel.

Pentru a sărbători faptul că Constru’ prinde culoare, vă invităm în fiecare seară între 15 și 17 septembrie, începând cu ora 20:00 la Baza sportivă a Facultății de Educație Fizică și Sport a partenerilor noștri, Universitatea de Vest Vasile Goldiș!

Joia privim și inaugurăm muralul realizat de Wanda Hutira și discutăm alături de ea despre procesul ei artistic și despre mesajul ecologic pe care acesta îl transmite. Tot atunci inaugurăm și seria de proiecții de filme documentare KineDok 2022, vizionând filmul georgian “Taming the Garden” (2021, regia: Salomé Jashi, 91 min.).

Vinerea continuăm dezbaterile pe această temă, în urma vizionării documentarului “Lemn” (2020, regia: Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst & Ebba Sinzinger, 96 min.), alături de Ovidiu Pîrv (Parcul Biodiversității Urbane Arh. Miloș Cristea). Cu această ocazie, începem să punem lupa și pe istoria spațiului pe care l-am ales. Nu incidental, blocul pe care realizăm pictura murală cu tematică ecologică, este proiectat chiar de arhitectul Miloș Cristea.

Sâmbăta mergem mai departe în explorarea istoriei locale, iar discuțiile vor fi preluate de Claudiu Cristea, căruia i se alătură Cătălin Lăpușcă și Diana Achim, pentru a ne povesti despre legendarele petreceri cu muzică rock de la Constru’. Dezbaterea “Remember Constru’: rockul arădean din anii 90’ până azi” nu se putea încheia fără un recital al trupei care a făcut istorie la Constru’ încă din anii ‘90 - Things to Come!

 

Programul complet:

 

11-15 septembrie

Making of: Mural de Wanda Hutira

 

13-16 septembrie

Atelier de artă murală cu RECIS

 

15 septembrie

20:00 - Artist Talk cu Wanda Hutira

21:00 - Proiecție film documentar “Taming the Garden” (2021, regia: Salomé Jashi, 91 min.)

 

16 septembrie

20:00 - Proiecție film documentar “Lemn” (2020, regia: Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst & Ebba Sinzinger, 96 min.) + Discuții cu Ovidiu Pîrv (Asociația Parcul Biodiversității Urbane Arh. Miloș Cristea)

 

17 septembrie

20:00 - “Remember Constru’: rockul arădean din anii 90’ până azi” - Discuții cu Cătălin Lăpușcă, Claudiu Cristea și Diana Achim

21:00 - Live Music: Things to Come

—----------

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Partener principal: Universitatea de Vest Vasile Goldiș Arad


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro