Consilierii municipali vor avea pe masă un proiect menit să reducă pierderile CET H; vezi ce trebuie să voteze
09.02.2022 ⋅ 0 comentarii
Consilierii municipali au fost convocaţi luni, începând cu ora 15, pentru a participa la o şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi se află 46 de puncte, dintre care 43 de proiecte, printre acestea numărându-se unul care vizează reducerea substanţială a penalităţilor de întârziere pe care CET Hidrocarburi trebuie să le plătească pentru plata cu întârziere a redevenţelor.
„Se aprobă modificarea art. 17 alin. (1) din Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în Municipiul Arad, nr. 77559 din 22.10.2018, după cum urmează:
«Art. 17.
(1) Redevența anuală este calculată după următoarea formula:
Redevență an N = valoarea patrimoniului concesionat stabilit în urma inventarierii an N - 1 x 1%»”, se arată în proiectul de hotărâre, după care se stabileşte care va fi cuantumul penalităţilor de întârziere, acestea fiind diminuate substanţial. „Neplata redevenței la termenele prevăzute în contract generează plata unor penalități de întârziere calculate la suma datorată în cotă egală cu nivelul penalităților de întârziere percepute pentru neachitarea la termenul de scadența a obligațiilor fiscale (bugetare):
Nivelul penalităților de întârziere este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere”, se mai arată în document. Asta, în condiţiile în care, în momentul de faţă, penalităţile de întârtiere sunt de 0,15% pentru fiecare zi de intarziere, adică de 15 ori mai mari. „Menţinerea cotei de 0,15 % pentru fiecare zi întârziere ar duce la înregistrarea de către CET Hidrocarburi Arad de costuri suplimentare nejustificate, ce ar contribui la creşterea pierderilor de exploatare înregistrate de operator, pierderi care trebuie acoperite de autoritatea publică locală, delegatarul care calculează aceste dobanzi. Aceste penalităţi de întârziere nu sunt cuprinse în structura de preţ aprobata de ANRE”, se arată în raportul de specialitate care însoţeşte proiectul.