Consilierii municipali au votat, astăzi, proiecte de mobilitate urbană prin PNRR (FOTO)
13.05.2022 ⋅ 0 comentarii
Consilierii municipali au fost convocați, astăzi, 13 mai 2022, la orele 09.30, în ședință publică extraordinară cu zece proiecte pe ordinea de zi. Lista a fost suplimentată cu un proiect care vizează digitalizarea serviciului public de parcare în municipiu, care cuprinde și monitorizarea video a parcărilor rezidențiale și publice și utilizarea senzorilor de parcare, toate acestea având scopul de a crește gradul de siguranță al cetățenilor. Unul dintre proiecte se referă la înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante), prin achiziția a 6 tramvaie noi, eficiente energetic.
În anul 2019, Municipiul Arad a încheiat cu S.C. Astra Vagoane Călători S.A. Contractul de furnizare nr. 43062/30.05.2019, cu termen de finalizare 30/05.2023, care are ca obiect principal furnizarea a 10 tramvaie, cu posibilitatea achiziționării directe a unui număr suplimentar de 18 tramvaie, în perioada contractului.
Dintre cele 28 de tramvaie cuprinse în contractul mai sus menționat, 18 tramvaie sunt finanțate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2021, în cadrul a două proiecte aflate în implementare, astfel:
- „Achiziție material rulant electric, 4 tramvaie dublă articulație capacitate mare și 6 tramvaie vagon capacitate medie” (Cod SMIS 126169) – 10 tramvaie;
- „Modernizare Sistem de Transport Public cu Tramvaiul în Municipiul Arad - Traseu Strada Pădurii între Strada Abatorului și Strada Condurașilor” (Cod SMIS 127361) – 8 tramvaie.
În cadrul proiectului propus, este vizată încheierea unui act adițional la Contractul de furnizare nr. 43062/30.05.2019, pentru 6 tramvaie cuprinse în proiect.
Proiectul „Mobilitate urbană durabilă – tramvaie eficiente energetic pentru Municipiul Arad” este primul proiect pe care Municipiul Arad îl va depune în cadrul Componentei 10 a PNRR, fapt pentru care în cadrul acestuia vor fi incluse cele 45 de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice obligatorii, conform Ghidului specific Ghidului specific PNRR/2020/C10 – Fondul local. UAT Comuna Vladimirescu își asumă prin Acordul de parteneriat amplasarea a 2 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice.
Iată ordinea de zi a ședinței extraordinare de astăzi:
1. Proiect de hotărâre nr. 249/2022 privind aprobarea proiectului „Mobilitate urbană durabilă – tramvaie eficiente energetic pentru Municipiul Arad” și a cheltuielilor aferente acestuia, a Notei de fundamentare și a Descrierii sumare a investiției, în vederea finanțării în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local - inițiativa primarului
2. Proiect de hotărâre nr. 250/2022 privind aprobarea Acordului de parteneriat dintre UAT Municipiul Arad și UAT Comuna Vladimirescu pentru realizarea proiectului „Mobilitate urbană durabilă – tramvaie eficiente energetic pentru Municipiul Arad” în vederea finanțării în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local - inițiativa primarului
3. Proiect de hotărâre nr. 251/2022 privind aprobarea cheltuielilor pentru realizarea proiectului ,,Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Municipiul Arad” - inițiativa primarului
4. Proiect de hotărâre nr. 257/2022 privind aprobarea proiectului „Plan Urbanistic General în format digital pentru Municipiul Arad” și a cheltuielilor aferente acestuia, a Notei de fundamentare și a Descrierii sumare a investiției, în vederea finanțării în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul local - inițiativa primarului
5. Proiect de hotărâre nr. 228/2022 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr.13, situat în Arad, Piaţa Catedralei, nr. 1, parter – inițiativa primarului
6. Proiect de hotărâre nr. 131/2022 privind atribuirea de denumire de stradă în municipiul Arad, în interiorul cartierului Aradul Nou – inițiativa primarului
7. Proiect de hotărâre nr. 132/2022 privind prelungirea străzii Evoluției, situată în municipiul Arad, în interiorul cartierului Westfield – inițiativa primarului
8. Proiect de hotărâre nr. 259/2022 privind atribuirea de denumire de stradă în municipiul Arad, în Zona Industrială Sud Arad – inițiativa primarului
9. Proiect de hotărâre nr. 241/2022 privind constatarea încetării de drept a mandatului şi declararea ca vacant a locului de consilier local al domnului SZABO Mihai-Iosif – inițiativa primarului
10. Proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului „Soluții de parcare inteligentă pentru transformarea digitală a serviciului public de parcare la nivelul Municipiului Arad” și a cheltuielilor aferente acestuia, a Notei de fundamentare și a Descrierii sumare a investiției, în vederea finanțării în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul local. - inițiativa primarului.