CONFERINȚĂ ANIVERSARĂ LA COLEGIUL NAȚIONAL „PREPARANDIA – DIMITRIE ȚICHINDEAL” DIN ARAD
15.03.2022 ⋅ 0 comentarii
În cadrul programului aniversar „200 de ani de la înființarea învățământului teologic din Arad”, luni, 14 martie 2022, în Sala festivă a Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” din Arad, a avut loc o conferință dedicată istoriei și personalităților Institutului Pedagogic-Teologic din Arad.
La manifestare au participat IPS Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului; PS Dr. Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului; Dr. Ramona Lile, Rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad; Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, Arad; Pr. Gheorghe Gligor, Vicar eparhial, Protos. Lect. Dr. Iustin Popovici, Consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului; Pr. Lect. Dr. Tiberiu Ardelean, Inspector eparhial al Arhiepiscopiei Aradului; Prof. Sorin Haiduc, Directorul Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, cadre didactice universitare, cadre didactice și elevi ai colegiului.
În deschiderea manifestării directorul Colegiului Național a adresat cuvânt de salut invitaților și a făcut prezentările cuvenite. Domnia sa a arătat legătura istorică dintre Biserică și Școală prin cele două instituții Preparandia și Institutul Teologic reflectate chiar și în numele periodicului eparhial, înființat în anul 1877.
Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, a salutat pe cei prezenți mulțumind gazdelor pentru deschiderea arătată față de propunerea Facultății de Teologie, de a omagia pe dascălii Preparandiei și ai Institutului Teologic, instituții care au un trecut comun. Istoria comună a celor două institute de educație și cultură românească a determinat manifestarea de astăzi, a adăugat părintele decan, subliniind faptul că „evenimentul organizat în cadrul Colegiului Național «Preparandia – Dimitrie Țichindeal» reprezintă o rememorare a parcursului comun realizat la Arad prin Institutul Teologic-Pedagogic, un excurs necesar a fi cultivat în conștiința noilor generații ca afirmare a identității și istoriei comune”.
După acest cuvânt a fost conferită Medalia și Diploma aniversară D-lui Prof. Sorin Haiduc, Directorul Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, în semn de înaltă apreciere pentru conlucrarea cu Universitatea „Aurel Vlaicu” și cu Facultatea de Teologie, dar și pentru istoria comună a celor două instituții prestigioase din Arad: Preparandia și Institutul Teologic. Domnia sa a mulțumit pentru acest gest onorant și a arătat că Biserica și Școala au împărțit lumină în toată zona de vest în decursul istoriei. Aceste două instituții au întreținut educația și spiritul poporului român.
Momentul festiv a fost urmat de salutul Rectorului Universității „Aurel Vlaicu”, Dr. Ramona Lile, care și-a exprimat bucuria de a fi într-unul din liceele de renume ale Aradului, cu o impresionantă și unică istorie.
Manifestarea a continuat prin susținerea unei conferințe de către Pr. Prof. Dr. Florin Dobrei în care a prezentat cadrul general politic și social al începutului de sec. XIX, nevoia de învățământ românesc pedagogic și teologic și unele repere istorice mai importante din parcursul istoric al învățământului teologic arădean. Au fost evidențiate rădăcinile comune ale celor două instituții de învățământ, precum și punctele convergente ale istoriei lor.
În continuarea celor prezentate, Protos. Lect. Dr. Nicolae M. Tang a prezentat o istorie în imagini a Institutului Pedagogic-Teologic. Au fost actualizate în imagini principalele clădiri legate de istoria celor două institute, profesorii și personalitățile marcante din acea perioadă, care au contribuit la dezvoltarea învățământului pedagogic și teologic, dar și generațiile de absolvenți și preocupările preparanzilor și teologilor din acea epocă.
Partea a treia a conferinței a fost susținută de către Pr. Prof. Drd. Flavius Lazăr, titularul catedrei de Religie din cadrul colegiului. Prezentarea intitulată „Profesorul dr. Petru Pipoș. Personalitate marcantă a Institutului Pedagogic-Teologic Ortodox Român din Arad” a adus în atenția auditoriului viața și activitatea unuia dintre cei mai importanți profesori din istoria institutului arădean. După o prezentare succintă a profesorilor de pedagogie ai Preparandiei din sec. al XIX-lea, referentul s-a oprit asupra vieții și activității emeritului profesor în cadrul catedrei de pedagogie a institutului, expoziția încheindu-se prin evidențierea operei pedagogice a profesorului Petru Pipoș. Ca o completare la cele prezentate, în sala festivă a colegiului, au fost expuse cărțile publicate de către remarcabilul profesor arădean.
Întreaga manifestare s-a încheiat prin cuvântul IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului care a mulțumit gazdelor pentru primire, amintind că istoria unei pedagogii se împletește cu istoria neamului. Legătura dintre pedagogie și teologie a fost arătată în decursul vremurilor prin dascăl și preot, care aveau grijă de ținuta intelectuală și morală a tinerilor și a întregului popor. Actualul colegiu poartă numele unui preot, anume Dimitrie Țichindeal, pe care poetul nostru național Mihai Eminescu l-a evocat printr-o metaforă atribuită unui sfânt, ,,gură de aur”. Înaltpreasfinția Sa a mai arătat că după 1990 primele legături de reînnodare cu trecutul și cu istoria au fost făcute prin Liceul Pedagogic din Arad, aceste legături continuând până astăzi.
***
Rememorarea istoriei comune a celor două instituții de cultură și educație românească din Arad aduce în actualitate și în conștiința noastră, mai ales a generației tinere, rolul major pe care l-au avut în formarea și educarea românilor din această parte de țară, contribuția lor la emanciparea culturală și națională a românilor, care au dus, în final, la Unirea cea Mare și la formarea Statului Modern Român. Preotul și învățătorul au fost pilonii principali ai societății românești din sec. XIX și prima jumătate a sec. XX. Moralitatea și conduita românilor s-au datorat acestor apostoli ai nației care s-au format în cele două instituții: Preparandia și Institutul Teologic.
Preparandia și Institutul Teologic, iar mai apoi, Academia Teologică și Facultatea de Teologie, au rădăcini comune, au un parcurs istoric paralel, dar și comun, ceea ce determină în istorie o privire asupra lor unitară și inseparabilă. Biserica și-a dorit dintotdeauna ca membrii ei să fie luminați și educați, dar și Școala a fost conștientă că educația fără moralitatea conferită de Biserică nu are valoare, devine impracticabilă în sânul unei societăți.
Bicentenarul Teologiei arădene evidențiază acest lucru și îl actualizează deodată cu rememorarea impresionantei sale istorii.
Protos. lect. dr. Nicolae M. Tang