Conducea beat pe străzile din municipiu și a intrat într-un gard și într-o mașină parcată
27.05.2021 ⋅ 0 comentarii
Azi-noapte, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 58 de ani, din Mocrea, care, în timp ce conducea un autoturism pe strada Patria din municipiu, din zona Boul Roșu, a acroșat un gard și un alt autoturism parcat.
Din verificări, a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, acesta a fost transportat la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice și stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice.
Sursa: arq.ro