Comuna Șagu a accesat un proiect de alimentare cu gaze naturale a localităților Șagu și Cruceni
06.09.2024 ⋅ 0 comentarii
Comuna Șagu a accesat un proiect de alimentare cu gaze naturale a localităților Șagu și Cruceni. Un pas important pentru realizarea acestui proiect este declararea ca utilitate publică a acestui proiect. Consiliul Județean a aprobat întocmirea unei comisii care să efectueze o cercetare prealabilă care va atesta statutul de „Utilitate publică” al proiectului, comisie prezidată de arhitectul șef al instituției, Florian Vârvescu. Din componența comisiei mai fac parte aleși locali ai comunelor Șagu și Fântânele (comună de unde se va racorda rețeaua de gaze naturale de la Șagu).
„Sprijinim întotdeauna administrațiile locale, cu atât mai mult în proiectele de anvergură, cum este cel de extindere a rețelei de gaze naturale în județ. Am oferit drept de uz și drept de servitute asupra unor terenuri care aparțin Consiliului Județean, am înființat această comisie pentru a accelera proiectul și vom continua să sprijinim și să urgentăm prin toate mijloacele legale introducerea rețelei de gaze în Șagu și Cruceni”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Proiectul „Șagu-Cruceni” prevede rețelele de distribuție care vor avea o lungime de aproximativ 27 de kilometri și de care vor beneficia 1.130 de gospodării, 12 clădiri publice și 46 de firme din cele două localități. Proiectul se derulează prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar valoarea lucrării este de 18,5 milioane de lei.
„Am depus eforturi considerabile pentru a aduce gazul în Șagu. Am găsit sursa de finanțare și acum, pas cu pas, reușim să realizăm acest proiect ambițios de care vor beneficia locuitorii celor două localități, instituțiile publice – școli, grădinițe, Primăria etc. –, dar și 46 agenți economici. Pot spune că deocamdată 46 de firme, deoarece odată introdus gazul vom putea atrage și alți investitori. Preconizăm ca execuția lucrării să se finalizeze conform graficului de execuție contractat, iar locuitorii comunei să beneficieze cât mai curând de alimentarea cu gaz”, a declarat Emilia Brăneț, primarul comunei Șagu.
Cercetarea prealabilă va stabili dacă există elemente care să justifice interesul naţional sau local, avantajele economico-sociale, ecologice sau de orice altă natură care susţin necesitatea lucrărilor şi că acestea nu pot fi realizate pe alte căi decât prin expropriere, precum şi încadrarea în planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.
Sursa: ARQ