Stire

Compania de Apă Arad recomandă protejarea instalațiilor împotriva înghețului

11.01.2024 ⋅ 0 comentarii


Pentru săptămâna aceasta, a fost anunțată vreme extremă, cu scăderi semnificative de temperatură, atât pe timpul zilei dar mai ales pe timpul nopții. Condițiile meteo deosebite impun și o atenție deosebită pentru instalațiile de apă.

Compania de Apă Arad revine cu recomandarea către utilizatori, să ia măsuri de protejare a acestora, pentru a evita problemele. Conform legislației în vigoare, instalaţiile interioare de alimentare cu apă, adică cele aflate după contor, aparţin beneficiarilor, care au obligaţia de a le întreţine şi repara.

Astfel, utilizatorilor le revine responsabilitatea protejării de îngheț a contoarelor montate pe proprietatea lor și tot ei vor suporta cheltuielile aferente, în situația în care contorul s-a defectat pentru că nu a fost protejat suficient. Acolo unde există instalaţii de apă expuse temperaturilor scăzute, acestea trebuie învelite cu materiale termoizolante. În cazul în care apometrul îngheaţă, nu trebuie folosită apă fierbinte sau flacără deschisă pentru dezgheţarea aparatului.

Eventualele probleme legate de funţionarea contoarelor sau a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pot fi semnalate la numărul de telefon 0257/270843.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro