Stire

Compania de Apă a investit 123 de milioane de euro în modernizarea și dezvoltarea rețelei de apa-canal din județul Arad

09.03.2023 ⋅ 0 comentarii


Potrivit lui Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Compania de Apă este una dintre cele mai eficiente din ţară, aceasta investind 123 de milioane de euro în modernizarea și dezvoltarea rețelei de apa-canal din județ.

„Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Arad o spun, şi nu cred că greşesc: Compania de Apă din Arad este una dintre cele mai eficiente din ţară! Compania de Apă s-a dezvoltat aşa cum a făcut-o şi judeţul Arad, de altfel, în ultimii cinci ani: cu prioritate din fonduri europene, atrăgând 123 de milioane de euro pentru modernizarea şi extinderea reţelelor. Peste 80% din fondurile pentru dezvoltare au fost câştigate de Compania de Apă din proiecte europene şi accesate cu cofinanţare de la Consiliul Judeţean Arad", a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Ca urmare a acestor investiții, astăzi 131 localități beneficiază de servicii de alimentare cu apă furnizate de Compania de Apă Arad și există peste 44700 de racorduri de canalizare. Aproximativ 300.000 de persoane din cei 410.000 de locuitori ai judeţului au acces la apa potabilă distribuită prin rețeaua Companiei de Apă Arad, în lungime de peste 2790 km.

Apa uzată menajeră din întreg județul Arad este colectată prin rețeaua de canalizare în lungime totală de peste 1360 km. Rețeaua de canalizare deservește peste 200 de mii de locuitori din tot județul. 

În ultimii cinci ani, Compania de Apă, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Arad, a investit doar în municipiul Arad 43 de milioane de lei, din care 75% din fonduri europene.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro