Stire

Colaborare instituțională pentru educație juridică în școli

04.11.2022 ⋅ 0 comentarii


Nici mai mult nici mai puțin de trei instituții arădene și-au unit forțele pentru a pune bazele unui proiect de educație juridică, care nu este unul nou, dar care a fost reluat și în urma căruia mai mulți avocați și judecători au ajuns în școlile din municipiu, urmând să fie luate în calcul și școlile din județ, unde au vorbit cu elevii despre infracționalitate, implicațiile juridice ale unui divorț, fenomenul de bullying și alte teme de interes pentru ei.

De-a lungul timpului, în anii trecuți și mai ales în anii anteriori pandemiei, judecătorii din instanțele arădene au participat pe bază de voluntariat la ore de educație juridică în școli la fel cum elevi au fost invitați să viziteze Tribunalul Arad, să se familiarizeze cu sistemul judiciar, chiar să participe la procese simulate. S-a întâmplat în baza unui protocol încheiat în anul 2017, între Ministerul Justiției, Ministerul Educației, Înalta Curte, CSM, Parchetul General. A expirat în iunie 2020 și de atunci nu a mai fost încheiat la nivel central un astfel de protocol de colaborare, între instanțe și Ministerul Educației. La Arad, acel protocol este încheiat chiar înainte de 2017, această tradiție de a participa la educația juridică a elevilor. Astăzi am semnat acest protocol, există 15 judecători care s-au oferit voluntar să participe la cursuri de educație juridică în școli. Va fi posibil fie ca judecătorii să fie invitați în școli fie posibilitatea de a invita elevii în incinta Palatului de Justiție la procese simulate, la prezentări cu privire la instanță, despre cum decurge un proces”, a spus judecătorul Flavius Virgiliu Bradin, președintele Tribunalului Arad. 

De asemenea, decanul Baroului Arad, instituție care începuse deja această campanie, este de părere că factorul de prevenție la care se încearcă a se ajunge prin aplicarea legilor are reverberații și în acest „input” educațional.  „Proiectul «Fii avocat în școala ta» nu este un proiect nou. Este un proiect pe care l-am perfectat în cursul acestui an și am avut deja o primă ediție și un prim contact cu elevii din școlile arădene, este un proiect pe care îl derulăm la nivel local sub umbrela Uniunii Naționale a Barourilor din România și cu colaborarea deplină a Inspectoratului Școlar General Arad am reușit să intrăm în peste 18 școli arădene, am ajuns în prima etapă a acestui proiect la peste 3000 de studenți, având participarea din partea avocaților, pe baza voluntariatului, având participarea a 31 de colegi. Suntem la debutul unei noi etape a acestui proiect, etapa a doua, în care învătând din neajunsurile experienței anterioare încercăm să mergem mai departe cu ceea ce ar trebui să fie introducerea în mediul școlar, începând cu clasa a V-a până la clasa a XII-a, a unor noțiuni elementare care țin de viața juridică, cu privire la infracționalitate și nu numai. Temele noastre merg din sfera domeniului penal în cea a principalelor profesii juridice și trec în sfera dreptului civil, desigur vorbim de noțiuni de bază, noțiuni cu care încercăm să îi familiarizăm de timpuriu pe cei care vor fi justițiabilii de mâine. Credința noastră ca avocați este că cea mai importantă investiție pe care putem să o relizăm este investiția în educație. Un tânăr care înțelege ce însemnă o normă juridică și o va respecta pentru că crede în ea și nu pentru că există niște sancțiuni are șanse mult mai bune să respecte pe termen lung respectiva normă juridică”, a afirmat decanul Baroului Arad, avocat Andrei Ioniță.  

La nivel de discuții preliminare este și ideea de a include în programa școlară educația juridică, ca materie opțională, dar acest deziderat se poate realiza doar dacă va fi modificată legea educației, la nivel central. „Îmi exprim satisfacția că noi continuăm acest proiect de educație juridică în școli și cu Tribunalul Arad și cu Baroul Arad și este o certitudine faptul că aceste întâlniri cu elevii sunt benefice pentru ei. Eu am încercat ca pe lângă acele discipline obligatorii de bază pe care copiii le fac la școala, instrucția, trebuie să facem și educație, pentru a-i pregăti pe copii pentru viață, pentru a deveni membri ai societății. Aceste demersuri vor continua și în anii următori”, a spus inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Arad, Marius Gondor. 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro