CJA cere amenzi pe drumurile judeţene în cazul camioanelor care nu respectă tonajul
08.12.2021 ⋅ 0 comentarii
Consiliul Județean Arad a solicitat, ieri, ajutorul Poliției Rutiere pentru cântărirea în trafic a camioanelor de mare tonaj care circulă pe drumurile județene. În ultimii cinci ani, peste 600 km de drumuri județene au fost modernizate, din fonduri europene, proiecte naționale, bugetul Consiliului Județean Arad și din credite. Cele mai importante investiții au fost drumurile transfrontaliere, drumul Arad-Șiria-Pâncota, drumul Pâncota-Târnova-Buteni și drumul Bârsa-Sebiș-Moneasa, drumul Zăbrani-Neudorf-limită județ Timiș. În urma controalelor sistematice organizate de Consiliul Județean pe aceste drumuri, s-a constatat că există frecvente nereguli în respectarea restricțiilor de tonaj.
„Una dintre problemele identificate în întreținerea drumurilor modernizate o reprezintă depășirea tonajului, care conduce la degradarea asfaltului. Pentru prevenirea degradării, Consiliul Județean a organizat puncte de cântărire a camioanelor și a montat camere de supraveghere pe cele mai circulate tronsoane de drum. Am solicitat și transportatorilor, în întâlniri repetate, să respecte regulile, dar unii nu o fac, în continuare. Cu asta distrug și drumurile noi, dar intră și în concurență neloială cu cei care respectă restricțiile de tonaj. De asta am cerut ajutorul Poliției, care are autoritate asupra transportatorilor”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
La Consiliul Județean a fost invitat șeful Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad, pentru un plan de acțiune pe următoarea perioadă. S-a agreat ca în activitățile de control să fie angrenate și unele posturi locale de poliție, unde agenții cunosc dinamica traficului și zonele rutiere sensibile. De asemenea, s-a insistat pe continuarea controalelor în trafic ale unor echipaje mixte, care se vor deplasa pe câte un tronson de drum și vor opri camioanele din mers.