Citizenit inaugurează în acest final de săptămână 10 murale noi la Arad. Vor fi celebrate timp de 3 zile prin discuții cu artiști, concerte, petreceri și cinema în aer liber (29-31 august)
28.08.2024 ⋅ 0 comentarii
Aradul s-a transformat în ultimele două săptămâni într-un festival al culorii și artei stradale. Asociația Citizenit a realizat prin proiectul, „Povești urbane pe calcane”, 10 picturi murale noi semnate de unii dintre cei mai cunoscuți artiști urbani din România.
Organizatorii invită publicul larg să celebreze finalul verii prin trei zile de evenimente, pline de artă murală, discuții cu artiștii, muzică, petreceri și film în aer liber.
Muralele pot fi descoperite în inima orașului – pe strada Gheorghe Lazăr și pe faleza Mureșului, în zona Podului Decebal. Două dintre ele sunt creații colective realizate de tineri arădeni* pe faleză în cadrul atelierului de artă murală cu IRLO. În aceeași zonă pot fi văzute trei noi lucrări semnate de IRLO, o pictură realizată la dublu de către artiștii Homeboy și This Lux Easy și două murale semnate de Fum Armada.
La Arad s-au întors și artiștii Ocu și Recis care vor finaliza la finalul acestei săptămâni alte două lucrări monumentale care vor îmbogăți vizual str. Gheorghe Lazăr.
Anul acesta, tema lucrărilor este „Humans vs AI” — „Oameni versus Inteligența Artificială” și propune o dezbatere despre rolul inteligenței artificiale în societatea contemporană. Artiștii, dar și publicul, sunt invitați să reflecte asupra diverselor perspective ale acestui subiect controversat și sensibil pentru umanitate.
Ce înseamnă să fii om într-o lume în care mașinile pot gândi, învăța și crea, uneori chiar mai rapid și mai eficient decât noi? Cine deține frâiele dezvoltării și implementării inteligenței artificiale? Va servi AI-ul ca un instrument pentru progresul uman sau va deveni o forță incontrolabilă cu propria agendă? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările înaintate prin lucrările murale de anul acesta.
Pentru a inaugura noile picturi, Citizenit organizează trei zile de evenimente deschise publicului.
Program:
29 aug. | ora 21:30 - Hip-hop & petrecere cu Mimon, Pietonu, Motanu la Joy’s Cafe (str. Gh. Lazăr 1)
30 aug. | ora 20:30 - Inaugurare murale str. Gheorghe Lazăr + artist talks cu OCU, IRLO și Recis la Joy’s Cafe (str. Gh. Lazăr 1)
30 aug. | ora 22:00 - Concert & petrecere: muzica live Mischa Blanos la KF (p-ța Avram Iancu 11)
31 aug. | ora 21:00 - Proiecție de film „Dirty Handz 3: Search and Destroy” la Cinema Arta (str. Vasile Alecsandri 2)
31 aug. | ora 23:00 - Petrecere ABC cu Miss I și Elisabeta la Joy’s Cafe (str. Gh. Lazăr 1).
Intrare gratuită la toate evenimentele.
Aici puteți accesa și evenimentul de Facebook: https://fb.me/e/8pGG37Ixo.
* Participanții atelierului de artă murală cu IRLO au fost: Thora Lauko, Alessia Zoldi, Mia Radu, Robert Badea, Denisa Bar, Cătălin Rus, Maya Baranyai, Daria Hanțiu, Maia Glăvan, Miruna Nagy-Hera și Alin Demsorean.
„Povești urbane pe calcane” este un proiect cultural al Asociației Citizenit, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: ABC Events, Fluxer.AI, Labrador, JCM, Tara Plan, Joy’s Cafe, KF
Sursa: ARQ