CET H dă drumul la căldură; vezi de când se întâmplă acest lucru
03.11.2023 ⋅ 0 comentarii
Primăria anunţă că CET Hidrocarburi va da drumul la căldură. Acest lucru nu se va întâmpla însă în aceeaşi zi pe întreaga rază a municipiului, din motive obiective.
De luni, 6 noiembrie 2023, CET Hidrocarburi începe furnizarea agentului termic pe raza municipiului Arad. Pornirea căldurii se va face etapizat, începând cu zonele în care sunt şcoli şi grădinițe, având în vedere faptul că de săptămâna viitoare se reia activitatea în unitățile şcolare.
În unele zone din municipiu agentul termic se va furniza doar de marți, din cauza lucrărilor de termoficare. Este vorba despre cartierul Grădişte, Piața Catedralei şi zona Calea Aurel Vlaicu, partea dreaptă, blocurile Z4, Z6, Z2, Z28.
„Cu toate că traversăm o perioadă dificilă din toate punctele de vedere şi avem de înfruntat obstacole financiare considerabile, facem eforturi pentru ca arădenii să aibă un confort termic la preț rezonabil, astfel încât iarna să nu devină o povară prea mare", a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Sursa: ARQ