Stire

Cea de a VII-a ediţie a Simpozionului „Cultură şi Civilizaţie Chineză. Dialoguri Româno-Chineze”, ultima în actuala formulă

18.10.2022 ⋅ 0 comentarii


Pregătirile pentru cea de a VII-a ediţie a Simpozionului „Cultură şi Civilizaţie Chineză. Dialoguri Româno-Chineze”, ediţie care va fi găzduită de oraşul Pecica, au intrat pe ultima sută de metri. În cadrul întâlnirii cu presa care a avut loc astăzi, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze, şi Petru Antal au prezentat ultimele informaţii cu privire la evenimentul care va avea loc pe 3 noiembrie. Este ultima ediţie a simpozionului care va avea loc în actuala formulă.

„Este pentru prima dată când Simpozionul «Cultură şi Civilizaţie Chineză. Dialoguri Româno-Chineze» se desfăşoară la Pecica şi Arad, la Arad urmând să aibă loc primirea oaspeţilor şi un dialog despre proiectele viitoare ale Forumului, iar la Pecica simpozionul propriu-zis. De asemenea, este ultima ediţie care se va desfăşura ca un simpozion cu lucrări, începând de anul viitor simpozionul va avea o temă dată. În cadrul ediţiei următoare vor fi două comunicări cu privire la medicina tradiţională chineză, apoi cei prezenţi vor discuta pe această temă. Ne dorim ca cea de a VII-a ediţie să fie o încununare a ediţiilor desfăşurate până acum”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

Ambasada Chinei, reprezentată la nivel înalt

Aceasta a ţinut să precizeze că Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti va fi reprezentată la nivel înalt şi că atât Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze, cât şi Clubul Pro China de la Pecica a primit câte o cutie plină cu cărţi, din partea Ambasadei. „Simpozionul «Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri Româno-Chineze» va prilejui venirea la Pecica a unor înalți diplomați ai Ambasadei Republicii Populare Chineze în România: doamna ZHAO LI, consilier cultural (numărul 3, ca funcție în cadrul Ambasadei Chinei în România); domnișoara CHEN SHUYI, precum și a corespondenților Agenției de presa Xinhua (China Noua), Chen Jin şi Lin Huifen. Excelența Sa, Domnul HAN CHIUNLIN, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Chinei în România a confirmat intenția de a veni la Arad. Îl invităm pe domnul ambasador, încă de pe acum, la o CONFERINȚĂ DE PRESĂ la sediul Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, de fapt, la o întâlnire cu jurnaliștii arădeni”, a mai spus prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

Primarul a vorbit despre programul manifestării

În continuare, primarul Petru Antal a prezentat pe scurt programul simpozionului. „La ora 10, oaspeţii sunt invitaţi la Grădiniţa PP nr. 2 Pecica, unde va avea loc un moment artistic prezentat de preşcolari îmbrăcaţi în costume chinezeşti şi va fi vizitată grădiniţa. La ora 11, în Sala Festivă a Consiliului Local Pecica va fi prezetată o expoziţie de artă plastică, «Expresivități inspirate din cultura și civilizația chineză», lucrările simpozionului urmând să înceapă la ora 11.30, tot în Sala Festivă”, a declarat Petru Antal. În ceea ce priveşte moderatorii evenimentului, aceştia vor fi prof. univ. dr. Lizica Mihuţ şi Petru Antal. „Vor fi prezentate aproximativ 35 de lucrări, patru dintre acestea fiind realizate de elevi, printre temele alese regăsidu-se Marele Zid Chinezesc, delicatese chinezeşti şi Anul Nou Chinezesc, a ţinut să precizeze primarul Petru Antal.

„Foarte multe persoane implicate şi foarte multă muncă

Ana-Maria Dragoş, preşedintele Asociaţiei Con Brio, asociaţie implicată în organizarea evenimentului de la Pecica a ţinut să felicite autorităţile locale pentru modul în care s-au implicat până acum şi a remarcat că ediţia de anul acesta se desfăşoară sub semnul cifrei 7. „Doresc să-l felicit pe domnul primar pentru perseverenţa şi implicarea de care a dat dovadă şi să remarc faptul că a VII-a ediţie a Simpozionului «Cultură şi Civilizaţie Chineză. Dialoguri Româno-Chineze» presupune implicarea în organizare a 7 entităţi. Sunt foarte multe persoane implicate şi foarte multă muncă”, a încheiat Ana-Maria Dragoş.


 

fashiondays.ro