Ce şcoli din municipiu au trimis Poliţia Locală după elevii care au abandonat cursurile
15.12.2022 ⋅ 0 comentarii
Conducerile a două şcoli din municipiu au trimis Poliţia Locală acasă la elevii care au abandonat cursurile. Poliţiştii locali au început astfel demersurile legale în încercarea de a-i convinge pe părinţi să-şi trimită copiii la şcoală.
„La solicitarea conducerii Școlii Gimnaziale «Iosif Moldovan», respectiv «Ilarion Felea», polițiștii locali cu atribuții în domeniul evidenței persoanelor însoțiți de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică, au efectuat verificări la domiciliul copiilor care au abandonat cursurile, culegând date despre motivul pentru care au ales să nu frecventeze orele școlare. Totodată s-a procedat la notificarea părinților privind obligativitatea trimiterii copiilor minori la școală, respectiv s-a adus la cunoștința acestora că nerespectarea celor menționate se sancționează. Se va verifica conformarea, după un termen de 7 zile, respectiv 25.11.2022, de la notificarea părinților”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale, care au precizat că vor ţine legătura și cu şcolile în cauză, pentru a vedea care este efectul notificărilor transmise familiilor.
Fotografia are rol ilustrativ
Sursa foto: Facebook Direcţia Generală Poliţia Locală Arad
Sursa: ARQ