Stire

Ce riscă administratorii de imobile care nu întocmesc lunar şi nu depun semestrial situația soldurilor elementelor de activ și pasiv

05.05.2023 ⋅ 0 comentarii


Direcția Generală Poliția Locală Arad notifică administratorilor de imobile, prin intermediul Biroului Evidența Persoanelor, obligația depunerii situației soldurilor elementelor de activ și pasiv, conform Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor.

„În acest sens, toți administratorii de imobile au obligația de a întocmi lunar și  de a depune semestrial situația soldurilor elementelor de activ și pasiv, la compartimentul specializat în sprijinirea și îndrumarea asociațiilor de proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Arad, respectiv Serviciul Relații cu Publicul și Asociații de Proprietari.

Menționăm că în situația neîndeplinirii obligațiilor prevăzute de actul normativ mai sus menționat (art. 66, lit. n), pe anul 2022, se află peste 800 de imobile, pentru care administratorii condominiilor respective nu și-au îndeplinit atribuția depunerii situației soldurilor, deși majoritatea au fost înștiințați de către polițiștii locali, prin solicitare în scris (transmisă personal ori prin oficiul poștal) a prezentării documentelor asociației de proprietari.

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se efectuează de către primari sau de împuterniciții acestora ori de către Poliția Locală. Administratorii care efectuează activitatea de administrare pentru mai multe imobile, pot fi sancționați pentru fiecare imobil în parte”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.

Foto: Arhiva

          


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro