Caz RAR în SUA: Doi gemeni aduși pe lume în ani diferiți. Reacția spitalului:
03.01.2022 ⋅ 0 comentarii
„Natividad a salutat-o pe Aylin Yolanda Trujillo ca primul bebeluș al lui 2022”, au anunțat reprezentanții spitalului pe Twitter, precizând că „fratele ei geamăn, Alfredo Antonio Trujillo s-a născut cu 15 minute mai devreme, vineri, pe 31 decembrie la ora 23:45, ceea ce înseamnă că zilele lor de naștere cad într-o zi, lună și an diferit - o probabilitate de unu la două milioane!”, relatează HotNews.ro.
„Mi se pare uimitor să mă gândesc că gemenii au zile de naștere diferite”, a afirmat mama copiilor, adăugând că „am fost surprinsă și fericită că ea s-a născut la miezul nopții”.
Dr. Ana Abril Arias, unul din medicii spitalului, a declarat la rândul ei că „a fost una din cele mai memorabile nașteri” din cariera sa.
Un caz similar a fost înregistrat în statul american Indiana, în urmă cu doi ani. Vorbim despre doi gemeni care s-au născut la o distanță de 30 de minute unul față de celălalt între 31 decembrie 2019 și ianuarie 2020, ceea ce înseamnă că ei s-au născut în zile, luni și decenii diferite.
Sursa: realitatea.net