Caz bizar în Canada. Femeie amendată după ce și-a plimbat soțul în lesă
14.01.2021 ⋅ 0 comentarii
Caz bizar în Canada. O femeie care și-a plimbat soțul în lesă pentru a scăpa de restricțiile anti-Covid a fost amendată cu 1.500 de dolari, relatează Realitatea Plus.
Femeia le-a spus polițiștilor că ea doar ”plimba câinele” pe lângă casă.
Totul s-a întâmplat în timpul nopții. În regiunea unde locuiește soția îndrăzneață au impus restricții de circulație între orele 20:00 și 05:00.
Polițiștii spun că stăpânii își pot plimba câinii afară, în acel interval, dar nu și… soții sau soțiile. Pentru a ține minte că restricțiile trebuie respectate, și bărbatul a fost amendat cu 1.500 de dolari.
Cuplul a spus că va ataca sancțiunea în instanță.
Sursa: realitatea.net
Sursa: ARQ