Când începe curățenia stradală; timp de două zile, şoferii sunt rugaţi să NU parcheze pe Bulevardul Revoluţiei
29.06.2021 ⋅ 0 comentarii
Primăria Municipiului Arad, împreună cu operatorul de salubrizare stradală, demarează în 5 şi 6 iulie, acțiunea de curățenie stradală pe Bulevardul Revoluției, tronsonul cuprins între Piața Avram Iancu – sens giratoriu Podgoria.
Printre activitățile specifice se numără curățarea manuală a rigolelor, măturarea manuală și mecanizată, precum și spălarea manuală (din furtun) și mecanizată a întregii suprafețe a carosabilului, inclusiv la bordură.„În vederea desfășurării optime și în condiții de siguranță a acestei acțiuni, avem rugămintea să ne sprijiniți, iar în data de 5 iulie 2021 (luni), între orele 18.00-5.00, să nu parcați autovehiculele pe toată lungimea Bulevardului Revoluției, sensul de mers dinspre Piața Avram Iancu înspre sensul giratoriu de la Podgoria, întrucât se vor executa lucrări de salubrizare mecanizată.
O zi mai târziu se va interveni pe celălalt sens al Bulevardului Revoluției, motiv pentru care avem rugămintea ca în același interval orar 18.00-5.00 să evitați parcarea autovehiculelor pe sensul de mers dinspre Podgoria înspre Piața Avram Iancu.
Suplimentar, în zilele de 5 și 6 iulie 2021, Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat devierea circulației rutiere (interzicerea temporară a circulației rutiere) în intervalul orar 22.00-05.00, pe artera B-dul. Revoluției, artera Piața Avram Iancu – sens giratoriu Piața Drapelului (Podgoria) – retur.
În cazul în care activitatea operatorului de salubrizare va fi îngreunată de autovehicule parcate, se va proceda la ridicarea acestora și mutarea lor până la finalizarea operațiunii de curățare a amplasamentului. Atragem atenția în mod special asupra faptului că detergenții utilizați la salubrizare mecanizată ar putea afecta caroseria autoturismelor”, transmit reprezentanţii Primăriei.
De menţionat că pentru buna desfășurare a acestei activități, vor participa reprezentanți ai Direcției Generale Poliția Locală Arad, ai S.C. Recons S.A. și ai Direcției Edilitare din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
„Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat de utilajele de măturat mecanizat, stropit şi spălat şi vă invităm să fiţi alături de noi #pentruArad, în efortul comun de menţinere a curăţeniei”, au încheiat edilii.
Sursa: arq.ro