Bun de plată după ce a făcut mizerie pe jos pentru că i-a fost lene să arunce gunoiul la coș
17.06.2022 ⋅ 0 comentarii
Un bărbat a fost ars la buzunare cu o sumă importantă de Poliția Locală din cauză că a aruncat gunoaie pe jos. I-a fost probabil lene să arunce gunoiul la coș, iar acum trebuie să scoată din buzunar 1.600 de lei.
„În dimineața zilei de 16.06.2022, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Supraveghere Comunitară, au aplicat o sancțiune de 1.600 lei unui bărbat de 52 de ani, acesta fiind surprins de un echipaj al DGPL Arad deversând pe domeniul public obiecte și ambalaje din consumul personal, deși în zonă există coșuri de gunoi.
Totodată, contravenientului i s-a aplicat sancțiunea complementară de aducere a zonei afectate la starea inițială prin curățarea mizeriei create pe domeniul public.
DGPL Arad reamintește cetățenilor municipiului Arad că potrivit Hotărârii nr.162/2006 privind gospodărirea municipiului Arad, în vederea instaurării unui climat de ordine și curățenie, toate persoanele, inclusiv cele care tranzitează orașul, au obligația de a păstra curățenia în toate locurile publice din municipiul Arad, prin:
- aruncarea oricăror obiecte, ambalaje (doze, pahare de unică folosință, ziare, pachete goale de țigări, mucuri de țigări, sticle, PET-uri, etc.) doar în pubelele special amenajate;
- păstrarea integrității pubelelor, coșurilor de gunoi amplasate pe domeniul public;
- păstrarea integrității mobilierului urban, respectiv bănci, spații de afișaj, locuri de joacă pentru copii, fântâni arteziene, fiind interzisă deteriorarea acestora în orice formă, inclusiv prin inscripționarea cu vopsele, cretă, graffiti;
- aruncarea pe jos a sticlelor sau a altor obiecte contondente sau tăioase care pot periclita siguranța cetățenilor sau a bunurilor constituie o circumstanță agravantă a încălcării normelor prevăzute în actul normativ amintit;
- păstrarea integrității parcurilor și zonelor verzi”, se arată într-o informare de presă a Poliției Locale.