Beliu - Praznicul de pită nouă la ediția cu numărul 47
16.08.2022 ⋅ 0 comentarii
După doi ani în care praznicul de Pită Nouă de la Beliu nu a avut loc , iar „Dumbrava Beliului” nu a simțit cântecul și jocul popular, a venit vremea ca această sărbătoare să-și urmeze cursul, pentru că datina străbună trebuie să meargă mai departe cu încă o generație cel puțin. Ca popor trebuie sa ne păstrăm tradiția și autenticitatea, într-o lume în care se doreste pierderea oricărei identități nationale. Un popor care și-a uitat trecutul este sortit pieirii. Istoricul acestei sărbători nu este cunoscut cu exactitate, el vine însă din negura timpului, sărbătoarea având loc în fiecare an după seceriș, în a doua duminică a lunii august.
Această sărbătoare a fost întreruptă în anul 1914, în timpul Primului Război Mondial când au pierit pe front cinci generații de feciori, nemaiavând cine să cânte și să joace. Astfel că timp de mai bine de jumătate de secol, sărbătoarea nu a mai avut loc, însă au fost oameni cu suflet care au reușit să întreprindă diverse căutări pe această temă și astfel de la bătrânii din Beliu și satele de pe lângă Beliu au aflat amănunte despre cum se desfășura sărbătoarea, reluând această tradiție, care iată că în acest an a ajuns la ediția cu numărul 47. Comuniştii aşa cum sunt ei priviți astăzi, dar nu au interzis sărbătoarea.
Pe 14 august la Beliu a cântat din nou „Ştabu” în fața Primăriei, unde tinerii au încins o horă a bucuriei pentru că din nou au putut petrece în cântec joc și voie bună la praznic. Alaiul frumos încolonat format din ansamblurile de dansuri din Beliu, Dezna, Groșeni și alții au urmat drumul spre pădurea „Dumbrava” unde se ține întotdeauna acest eveniment. După o slujbă de sfinţire, a urmat cuvântul de BUN VENIT, tuturor celor prezenți rostit de către primarul comunei Emanuel Horhat-Coraș, după care tradiția și-a urmat cursul prin tinerii ansamblului de dansuri din Beliu, care conform tradiției au aruncat cu grâu nou peste mulțime ca şi la anul viitor sa fie recoltă bogată.
Pe scenă au evoluat ansamblul de dansuri din Beliu, Ansamblul de dansuri din Dezna, Ansamblul de dansuri din Groșeni, Ansamblul Țarinuța din Bocsig și Ansamblu de dansuri din Șofronea precum și Păstrătorii tradiției din Șicula. Soliști vocali, au fost Bogdan Valea, Drimuș Roxana, Ghiță de la Beliu, Adriana Sebeșan, Roberta Tomșa, Daniela Dudaș, Radu Mateș, Florin Budău, Claudia Volintir, Maria Rașca, Otilia Haragoș, Ioana Luguzan Roxin, Voichița Suba și alții, iar Cristian Pomohaci nu a mai venit. Un tânăr talent de numai 13 ani din Banat a încântat publicul cu frumoasele piese bănățene, pentru că Iasmina Kronbauer Paun este un adevărat talent, iar în curând își va lansa primul ei CD la Favorit TV. Iasmina are o voce foarte frumoasă, fiind coordonată de saxafonistul Doru Țăranu și de prof. Liliana Savu-Badea și nu peste mult timp va apărea pe micile ecrane. Se spune că cel care nu știe a doini nu este bănățan, dar iată că Iasmina doineste chiar dacă este destul de tinerică, însă iubeşte muzica și doinele din Banat. Prezentatorul evenimentului a fost Mălina Hodan – Gânju și Ioana Luguzan Roxin. La eveniment au luat parte și vicepresedinții Consiliului Județean, Ionel Bulbuc și Răzvan Cadar, directorul general al Companiei de Ap, Vasile Borha, un fiu al satului, legat sufletește de aceste meleaguri și primarul comunei Archiș, Nicușor Valea. Evenimentul a fost unul foarte reușit și incărcat de frumos, iar acest lucru nu face decât sa bucure administrația locală, pentru că un astfel de eveniment cere mult timp, muncă și dăruire, iar când vorbim de acest lucru nu putem să nu amintim și de Teodor Sebeșan, sufletul acestui eveniment. De asemenea nu trebuie uitați nici angajații Primăriei Beliu care au pus indirect umărul la realizarea acestui eveniment.
În încheiere trebuie spus şi că primarul Emanuel Horhat – Coraș s-a declarat mulțumit de reușita acestui eveniment.