Beat criță la volan, a avariat două mașini parcate
25.01.2022 ⋅ 0 comentarii
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pe șoselele județului, pentru depistarea celor care nu respectă prevederile legislative privind consumul de alcool.
Astfel, un bărbat de 46 de ani, din Dieci, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din primele cercetări la fața locului, a reieșit că cel în cauză ar fi condus un autoturism în localitatea Sebiș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu două autoturisme parcate. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, cel în cauză fiind cercetat pentru conducerea de vehicule sub influența alcoolului.