Stire

Au petrecut la pădure și au lăsat în urmă multă mizerie

24.03.2022 ⋅ 0 comentarii


Ceea ce vedeți în imaginile alăturate e rezultatul lipsei de educație a unor concitadini de-ai noștri.

Aceștia au petrecut, în seara zilei de 23 martie, într-un loc de popas amenajat în aria protejată Parcul Natural Lunca Mureșului, lăsând în urmă multă mizerie.

Din păcate, pentru unii pădurea este groapă de gunoi. Și, tot din păcate, aceștia nu sunt puțini... De aceea, facem un apel la vizitatorii civilizați să ia atitudine și să ne anunțe sau să sesizeze organelor de poliție atunci când observă asemenea comportamente reprobabile, pentru a putea interveni și a-i sancționa pe făptași.

Reamintim că amenzile pentru neevacuarea deșeurilor generate în urma activităților proprii în Parcul Natural Lunca Mureșului și pentru aprinderea focului pe sol, în afara vetrelor special amenajate în acest sens, sunt foarte mari și nu vom ezita să le aplicăm.

De asemenea, subliniem faptul că, odată cu venirea primăverii, rangerii noștri își vor intensifica acțiunile de patrulare pentru a-i depista și sancționa pe cei care nu respectă legea.


 

fashiondays.ro