Au donat 1.000 de cărți pentru elevii români din Vârșeț
05.01.2022 ⋅ 1 comentarii
Au pus carte de la carte, profesori și elevi, și au strâns peste1000 de cărți relevante din literatura universală și națională. Acțiunea a avut loc la Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad, la finele anului trecut și a fost menită să susțină inițiativa unor bănățeni cu inimă mare de la Radio România Timișoara, în cadrul Campaniei Badea Cârțan ,,Granița care ne unește. Donează pentru copiii din Serbia!” - ,,Ai carte, ai parte!”.
Proiectul s-a bucurat de susținerea directorului colegiului, prof.Ioja Petronela, a coordonatorului local S.N.A.C., prof. Lazăr Gabriela,, și a profesori de la catedra de limba română.
Prin implicarea profesorilor: Kuschausen Cristina, Cuzmanov Carmen, Nicola Mihaela, Bălaj Laura-Lia, Fulger Laura, Nadiș Livia, Deta Monia, Neicu Oana, Giura Anca și Miclean Cristian, în numai câteva zile cele peste 1000 de cărți au fost adunate și vor pleca, după data de 15 ianuarie 2022, către elevii vorbitori de limba română ai liceului „Borislav Petrov Braca” din Vârșeț.
Un cuvânt de mulțumire special pentru prof. Crâsnic Simona, care a donat peste 100 de volume necesare copiilor sârbi etnici minoritari de limbă română. „Să fim alături când ni se cere, dar mai ales când nu ni se cere în mod explicit și o facem din proprie inițiativă, dovedește, cu certitudine, o înțelegere clară a conceptului de maturitate civică și personală, culturală și morală a cărei cultivare face parte din viziunea asupra vieții pe care elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național Vasile Goldiș Arad o dezvoltă constant...” a declarat directorul CNVGA, Petronela Ioja.
Anul 2022 a început sub cele mai bune auspicii în cadrul colegiului arădean și cu încrederea insuflată elevilor că, dacă vrei cu adevărat, totul este posibil!