Atribuirea contractului pentru colectarea deşeurilor din municipiu, subiect de discuţii în CLM
28.09.2022 ⋅ 0 comentarii
Având în vedere că în 24 aprilie anul viitor expiră contractul cu Retim pentru colectarea deşeurilor din municipiu, iar procedura de licitaţie demarată de ADI Deşeuri s-a blocat pentru moment ca urmare a unor contestaţii, o reprezentantă a asociaţiei a fost chemată să vină cu explicaţii în şedinţa ordinară de astăzi a Consiliului Local Municipal.
Primarul Călin Bibarţ şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la faptul că Aradul ar putea avea din nou probleme cu colectarea gunoiului menajer, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani, având în vedere procedurile birocratice care blochează pentru moment desfăşurarea licitaţiei pentru atribuirea contractului, una dintre firmele participante contestând modul în care se face actualizarea planului tarifar. De altfel, edilul a evocat chiar şi posibilitatea retragerii municipiului din ADI Deşeuri, dacă nu există posibilitatea ca în caz de necesitate contractul să fie atribuit prin negociere directă. Reprezentanta ADI a ţinut însă să-l asigure că în situaţia în care licitaţia nu se va putea desfăşura conform calendarului, există posibilitatea prelungirii contractului cu actualul operator, iar în situaţia în care în urma unei analize se va ajunge la concluzia că termenul până la care va fi prelungit contractul este insuficient, se poate apela la procedura încredinţării directe.