„ATITUDINI și CONFESIUNI”, ultima carte semnată de prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, va fi lansată joi la Sala Regele Ferdinad
07.06.2022 ⋅ 0 comentarii
Volumul „ATITUDINI și CONFESIUNI” scris de prof. univ. dr. Lizica Mihuţ va fi lansat joi, la Sala Regele Ferdinad a Palatului Administrativ. Evenimentul va începe la ora 11, cartea urmând a fi prezentată de prof. univ. dr. Ioan Biriş, prof. dr. Diana Achim şi dr. Lazăr Faur, viceprimar al Aradului.
Volumul, cel de al 29-lea scris de autoare, cuprinde articole publicate între 2015 şi 2022, cu excepția a câtorva articole, care au fost publicate înainte de această perioadă, dar au fost republicate şi se doreşte a fi un elogiu adus unor arădeni de excepţie, dar cuprinde și articole de atitudine. „Albumul foto din finalul cărții, înfățișează mari oaspeți ai Aradului, care prin prezența lor, au onorat urbea noastră și UAV. Cartea se va regăsi în toate bibliotecile mari din România, deoarece doresc ca articolele publicate să aibă viață lungă, ferindu-le, astfel de privirile severe ale timpului. Nu am operat modificări în articolele aflate în carte, cu o singură excepție și anume, am eludat numele ziariștilor, cu care am polemizat la un moment dat și care, astfel, nu se mai regăsesc în carte”, susţinea prof. univ. dr. Lizica Mihuţ la începutul lunii mai, când şi-a prezentat volumul în faţa presei. Aceasta a ţinut să precizeze că arădenii care doresc să aibă în bibliotecă „ATITUDINI și CONFESIUNI” pot achiziţiona cartea care va fi pusă în vânzare la preţul de 42 de lei.
Mai trebuie spus că lansarea va fi precedată de expoziţia foto „Jocurile Olimpice de Iarnă din China”, care va fi prezentată de prof. univ. dr. Anton Ilica şi editorul şi scriitorul Ioan Matiuţ, moderator fiind prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.