Stire

Asociaţia Pro Infrastructură trage un semnal de alarmă: „Deschiderea tunelului Bătuța este blocată de un deal!”

19.08.2022 ⋅ 0 comentarii


Asociaţia Pro Infrastructură trage un semnal de alarmă cu privire la realizarea tunelului de cale ferată de la Bătuţa, situat pe Coridorul IV Paneuropean. Potrivit reprezentanţilor acesteia, deschiderea tunelului ar fi blocată de un deal.

„Deschiderea tunelului Bătuța este blocată de un deal! Nu se știe când vom putea folosi unul dintre cele mai importante obiective de pe tronsonul de cale ferată Simeria-KM 614 aflat în curs de reabilitare. Hartă interactivă: https://bit.ly/3T0BmyS

După cum vedeți, tunelul de cale ferată este în continuare blocat de un deal. În prezent sunt excavați aproximativ 500 de metri din cei 586 ai tunelului, însă riscă să devină muzeu pentru că nici până în ziua de azi nu au fost scoși din circuitul forestier arborii din zona portalului estic.

Le amintim responsabililor CFR Infrastructura că se împlinesc 5 (cinci!) ani de când au fost semnate contractele pentru reconstrucția căii ferate Simeria-KM 614. Este important de menționat că acești 5 ani de întârziere birocratică vin pe un lot în care lucrările ar fi trebuit să dureze... 4 ani de la parafarea contractului.

Ce înseamnă asta? Șansele să putem circula pe noua variantă de viteză de la Bătuța la final de 2023 au devenit nule. Din momentul în care va începe lucrul la versant, vor fi necesare minim 300 de zile de muncă la acesta”, avertizează pe Facebook reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură

Care era situaţia în urmă cu patru luni

În urmă cu patru luni, după o vizită pe şantier, reprezentanţii asociaţiei erau mult mai optimişti.

„1. Descărcarea arheologică de la castrul roman Micia (la vest de Mintia, 0:57 pe filmare) a amânat lucrările în zonă. Arheologii sunt în teren și așteptăm antreprenorul (FCC) să dea startul execuției pe primul fir în scurt timp.

2. La Sălciva, polata (8:20) este avansată, iar tunelul mare (9:30-9:50) are portalul estic început. După el va exista un tunel mai scurt (9:50-10:00). Evident, cei de la Aktor sunt în întârziere, dar date fiind dificultățile lor financiare, este pozitiv că doresc să ducă șantierul la bun sfârșit.

Suntem informați că săpăturile la tunelul mare au început. Restul lotului Aktor-Arcada se prezintă bine: ambele poduri pe poziție, terasamente ridicate, stații cu fire noi instalate. Dar lipsa tunelurilor va menține traficul feroviar pe firul vechi de pe malul drept al Mureșului (Burjuc-Zam-Ilteu) câțiva ani în plus.

3. La cetatea Vărădia (13:25) se circulă pe traseul provizoriu proiectat (se distinge prin stâlpii de catenară din beton), pe un singur fir. Linia definitivă este prevăzută pe amplasamentul cetății, care trebuie deci mutată. Sursele indică faptul că documentația necesară strămutării este avansată, deci sperăm să putem filma în curând aceste operațiuni arheologice speciale.

4. Dealul aflat chiar "în gura" tunelului Bătuța spre est (14:40) urmează a fi excavat de Astaldi (WeBuild). Am primit o estimare, jumătatea lunii mai, pentru asigurarea accesului utilajelor, astfel încât consolidarea dealului să nu întârzie circulația prin noul tunel (așteptată în 2023). Săpătura a ajuns la 466 din cei 586 metri, iar portalul vestic (17:00) este avansat.

În rest, progresul proiectului este bun. Toate cele 9 poduri noi peste Mureș sunt acum pe poziție. Sunt lucrări avansate pentru mutarea traficului pe două din podurile noi, la Conop (20:50), sperăm în octombrie-noiembrie.Terasamentele sunt avansate pe toate secțiunile filmate.

În scurt timp se va intra pe fir nou pe distanța Ilia (2:10)-Câmpuri Surduc cap Y (inflexiunea pentru trecerea pe fir vechi se observă la 6:20). Noul pasaj rutier de la Ilia (3:50) va primi traficul în curând, ceea ce va permite demolarea pasajului vechi (executat prea jos pentru noul nivel al căii ferate) și definitivarea traseului liniei în zonă”, este radiografia făcută pe 20 aprilie de Asociaţia Pro Infrastructură.

Sursa foto: Facebook Asciaţia Pro Infrastructură


 

fashiondays.ro