Arestat și trimis în judecată, după ce a dat foc unei casei, la Craiva
23.09.2024 ⋅ 0 comentarii
În 17 septembrie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat, în vârstă de 29 ani, în sarcina căruia a fost reținută săvârșirea infracțiunii de „distrugere”.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în data de 24.08.2024, a pătruns într-un imobil situat pe raza localității Chișlaca, comuna Craiva, proprietatea persoanei vătămate C.L, unde prin folosirea intenționată a unei surse de flacără a provocat un incendiu la imobilul mai sus menționat, în urma căruia a ars interiorul acestuia și o parte din acoperiș, incendiu ce a fost de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.
„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, spun reprezentanții Parchetului Ineu.
Sursa: ARQ