Local Stire

Arădeni dispăruți fără urmă. Cazuri nerezolvate, întrebări rămase fără răspuns

11.02.2021 ⋅ 0 comentarii

Cel puţin 10 copii pe zi sunt daţi dispăruţi în România. Este o medie a alertelor de dispariţie de minori înregistrate la Poliţie în anul 2020. Dar unele cazuri sunt atât de vechi, încât unii dintre cei disparuți ar împlini azi 35-40 de ani și ar fi, desigur, greu de recunoscut. La nivelul Ministerului de Interne, era vorba să se înfiinţeze o nouă structură de poliţie pentru depistarea celor dispăruţi.

Poliția Română a anunțat că aproape 3.000 de cazuri de dispariție au fost anunțate doar în prima parte a anului 2019, atât adulți cât și copii. Totuși, pe site-ul Poliției apar doar circa 1000 de persoane dispărute, în total, pentru că nu în toate cazurile familiile au fost de acord cu mediatizarea dispariției copiilor sau rudelor lor. În ce privește județul Arad, 26 de persoane sunt date dispărute pe site-ul IPJ Arad, iar două nume sunt afișate pe site-ul IPJ Arad la copii dispăruți: Sebastian Corbei, dispărut în urmă cu o lună și Stănilă Eusebiu Gelu, dispărut în 1996, tot la vârsta de 7 ani.

În data de 9 ianuarie 2021,ora 19.00,organele de poliție din cadrul Sectiei 3 Poliție Rurală Chișineu-Criș, au fost sesizate prin SNUAU 112, de către Corbei Ioan de 28 ani, din comuna Mișca sat Vânători, despre faptul că fiul său minor Corbei Sebastian Ionel, de 7 ani , în ziua respectivă, în jurul orei 16,30 a plecat voluntar de la domiciliu la o stână din extravilanul localității și nu a mai revenit la domiciliu. „Nu se cunosc detalii privind îmbrăcămintea minorului. Minorul nu a mai fost plecat de la domiciliu”, se arată în alerta de pe site-ul Poliției Arad. Luni, căutările au fost oprite, pentru că nu au existat rezultate de interes operativ, dar vor continua investigațiile în acest caz.

O alertă a fost instituită și pentru un bărbat dispărut din anul 2007. A dispărut de pe raza comunei Conop, Truţ Jenică, fiul lui Lazăr şi Mărioara, în vârstă de 52 de ani, din localitatea Anina, domiciliat în comuna Conop, sat Belotinț.

Un alt bărbat, de 38 de ani, este dat dispărut din anul 2008. Este vorba despre Rafael Davidescu, care a dispărut în 17 iunie. Bărbatul are 1,70 m, 70 de kg, păr șaten tuns scurt și ochi căprui. El a dispărut acum 13 ani din Piața Catedralei.

Și cazul dispariției lui Mihai Mălăeș, băiatul fostului director al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Arad, a rămas neelucidat până în prezent. La căutări au participat poliţişti, jandarmi, poliţişti comunitari şi pompieri. Tatăl tânărului dispărut a anunțat că oferă recompensă pentru orice informaţii care pot conduce la găsirea fiului său. Totodată, tânărul a fost căutat chiar și cu elicopterul pe o arie întinsă în zona Chișineu-Criș.  În data de 29 octombrie 2010, Mihai Mălăeş, în vârstă de 18 ani a participat la o petrecere de majorat în Chişineu-Criş, la internatul liceului din localitate. Potrivit anchetatorilor, Mihai ar fi avut un conflict cu un alt băiat, invitat de asemenea la majoratul de la care a dispărut. Căutările s-au extins atât în judeţul Arad, cât şi în cele învecinate.

 Sursa: ARQ


fashiondays.ro