Îl știu de mulți ani pe Dumitru Șerban. Înainte de evenimentele din 1989, auzisem de el, din relatările socrilor săi, inspectori școlari, amândoi, mândri că au un asemenea ginere. Destul de repede, am aflat despre inițiativele tânărului Dumitru Șerban, care optase pentru Arad, el fiind originar dintr-un sat din județul Ialomița, în anul 1978, când finalizase studiile la prestigiosul Institut de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu, devenit Universitatea Națională de Arte, București.

La numai un an de la venirea la Arad, a fost ales lider al tinerilor artiști plastici, care alcătuiau Atelier 35, în urbea noastră, manifestându-se atunci, cu pregnanță, două mari grupări de artiști plastici, unul al vârstnicilor și un altul al „junilor”, aflați la început de drum. Desigur, Dumitru Șerban „s-a lipit” de confrați de vârste apropiate, care, la numai un an de activități comune, l-au ales lider. Și lider a rămas timp de peste patru decenii. Întotdeauna activ, cu inițiative pentru alții, dar și pentru el, deopotrivă entuziast și pragmatic, s-a impus, de la început, prin evenimentele, pe care le-a organizat, în cadrul Atelier 35, evenimente cu deschidere națională, astfel în anul 1979, organizează un Simpozion foarte bine primit, dincolo de ecoul strict local. Dumitru Șerban a avut/are darul de a fi convingător și de a-i  „molipsi” și pe ceilalți, inclusiv pe oficiali, spre a adera la inițiativele sale. Cuvinte de laudă are pentru Liviu Berzovan, președintele culturii arădene, care a crezut în profesionalismul său, sprijinindu-l în organizarea și desfășurarea primelor activități artistice la Căsoaia, devenită, mai târziu, „un tărâm al artelor”, dacă îl putem denumi, astfel, la modul metaforic. Primul exercițiu artistic cu copiii, organizat de Dumitru Șerban la Casa Pionierilor a avut succes, dar a preferat să devină liber profesionist, până în anul 1989. Urmează, apoi, pentru Dumitru Șerban o perioadă bogată în activițăti culturale: expoziții personale și de grup, Saloane, Simpozioane, bienale, trienale, în marile orașe din țară și în străinătate (Franța, Italia, Germania, Liban, Egipt, Ungaria). Teza sa de doctorat: „Sculptura de simpozion, fenomen al artei contemporane” (2004) este apreciată de specialiști, ca importantă contribuție în domeniul sculpturii, pentru care optase încă  de la  înscrierea la facultate.

O calitate excepțională a lui Dumitru Șerban este generozitatea. Se știe că artiștii sunt, în general, egoiști, cu un puternic „ego”, mereu nemulțumiți, considerându-se nedreptățiți, uneori pe bună dreptate. Desigur, Dumitru Șerban are și el, probabil, ca noi toți, anume „umbre” inerente unei personalități profund originale, dar remarcăm „deschiderea” manifestată spre o „construcție” colectivă. Nu l-am auzit niciodată denigrându-și colegii colaboratorii, fapt rarisim în „tagma” artiștilor, ci a demonstrat, izbânzi nu numai personale, ci și de grup. Dar Dumitru Șerban s-a dovedit a fi, de-a lungul anilor nu numai sculptor de mare succes (sculptură monumentală), ci și un manager de vocație. A organizat și a conferit vizibilitate academică Facultății de arte și design din cadrul Universității de Vest  din Timișoara, în calitate de decan, dar și în perioada de 4 ani, ca președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Trebuie să se rețină un fapt, care îl consider fundamental. Deși decan al unei Facultăți de profil din Timișoara, a sprijinit înființarea Facultății de design din cadrul Universității „Aurel Vlaicu”. Nu este puțin lucru. Cum aș putea să uit, prin comparație, că dr. Delia Podea a votat, cu ostentație, ca membru în conducerea ARACIS, împotriva înființării specializării de construcții, pe care nici în prezent Aradul nu o are, iar votul său a înclinat balanța împotriva UAV. Să reținem că Dumitru Șerban s-a implicat profund în realizarea Facultății de Design, consiliindu-mă, inclusiv, în alegerea locației acesteia. Binemerită titlul de cetățean de onoare al Aradului, cum binemerită și alte premii importante, pe care le -a primit de-a lungul anilor. Și totuși, premiul cel mare i l-a atribuit Dumnezeu, hărăzindu-i o fiică, ANA MARIA ȘERBAN, de asemenea artist plastic, foarte implicată în organizarea unor expoziții de anvergură la Galeria „Delta”, impunându-se nu numai prin eforturi uriașe și evidente sacrificii personale, ci, în primul rând, prin har artistic, dublat de profesionalism. Iată, deci, TATĂ și FIICĂ, într-o superbă colaborare artistică, în prezent și pentru viitor. Să le dorim succes, în continuare!                         

Lizica Mihuț