Anunțul care îi bucură pe mulți dintre turiștii români. Grecia nu impune măsuri suplimentare de Crăciun
13.12.2021 ⋅ 0 comentarii
Guvernul grec a respins posibilitatea adoptării de măsuri suplimentare în perspectiva sărbătorilor de Crăciun, în pofida numărului ridicat de cazuri şi de decese zilnice, dar a îndemnat populaţia să respecte regulile pertinente şi să facă numărul maxim posibil de teste pentru depistarea COVID-19, relatează luni EFE.
„În actuala etapă nu studiem noi măsuri, precum vaccinare obligatorie sau restricţii”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului, Yannis Ikonomu, subliniind că sărbătorile de Crăciun sunt foarte importante din motive sociale, economice şi religioase.
Potrivit acestuia, fundamental acum este respectarea măsurilor deja existente şi continuarea eforturilor pentru a intensifica vaccinarea şi efectuarea testelor de auto-diagnosticare.
El a reamintit totuşi că începând de luni persoanele de peste 60 de ani, care nu au făcut doza de supra-rapel de vaccin anti-COVID-19, vor fi considerate ca nefiind vaccinate şi, prin urmare, nu vor putea participa la majoritatea activităţilor publice.
În Grecia, accesul în centrele alimentare, farmacii şi transportul public este deocamdată permis persoanelor nevaccinate.
Yannis Ikonomu a precizat de asemenea că începând de luni certificatele pentru cei care au trecut prin boală vor avea valabilitate de doar trei luni, în loc de şase.
Deşi guvernul grec a impus obligativitatea vaccinării persoanelor de peste 60 ani de la jumătatea lunii ianuarie, ritmul vaccinării este în continuare lent, iar rata cea mai mare se înregistrează la cea de-a treia doză sau booster.
Până în prezent, puţin peste 63% din populaţie s-a vaccinat cu schema completă, iar 22,5% a efectuat şi cea de-a treia doză.
În ultima săptămână, numărul cazurilor a scăzut uşor, dar continuă să înregistreze o medie de între 4.000 şi 5.000 de contagieri zilnice, iar numărul deceselor este în jur de 100 pe zi, într-o ţară care numără aproximativ 10,7 milioane de locuitori.
Sursa: realitatea.net