Stire

Ana Trandafir : „ Nu m-aș vedea făcând altceva…”

12.07.2023 ⋅ 0 comentarii


   Ana Trandafir este frumoasă, suavă și o dulce, dar hotărâtă și determinată, atunci când ia o decizie. Nu și-a găsit vocația din prima, dar parcursul vieții i-a demonstrat că uneori, în viață, nu ești tu cel care știe ce ți se potrivește, dar asta veți afla din povestea ei.

 A absolvit a specializarea ASM (Asistență Medicală Generală) din cadrul Facultății de Medicină, în anul 2009, iar povestea ei este absolut minunată. S-a născut în județul Bistrița-Năsăud, iar la 10 ani, s-a mutat împreună cu familia la Sântana. Lucrează ca asistent medical de aproximativ 14 ani…

   …„Și povestea începe cam așa: După absolvirea liceului ,nehotărâtă fiind unde să mă înscriu la facultate, părinții mei m-au îndrumat spre medicină sau „măcar” asistență medicală, iar eu le-am spus că o să merg doar pentru a le indeplini  dorința, nu pentru că este ceea ce-mi doresc...zis și făcut. După terminarea primului an de studii la ASM, le-am spus părinților că totuși, eu vreau să mă înscriu și la altă facultate, deoarece vreau să fac ceva ce mă reprezintă. M-am înscris la facultatea de științe economice, iar în paralel am studiat și modulul de psihopedagogie. Anii studenției au fost frumosi, dar au trecut prea repede și m-am trezit absolventă a facultății  de medicină, specializarea ASM și Științe Economice.

La îndemnul unui cadru didactic, din studenție mi-am început activitatea ca și profesor suplinitor la un liceu din Arad. Am predat logică și economie, fericită până la Dumnezeu și înapoi că voi lucra în învățământ și voi forma elevi, însă dezamăgirea nu a întârziat să apară. Eu - un cadru didactic tânăr, elevii răzvrătiți, iar eu îmi doream ca orele să se desfășoare în deplină liniște, și ei să fie smirnă…ceea ce, evident, nu s-a întâmplat. Mi-am dat seama, încet-încet, că de fapt nu-mi place ce fac, dar mă consolam cu idea că mai am o specialitate absolvită, și poate într-o zi mă voi reprofila. Așa a și fost. După terminarea anului școlar, am decis să renunț și să mă angajez ca asistent medical. Am descoperit într-un timp extrem de scurt că această meserie mă împlinește sufletește, mă face să prețuiesc mai mult viața mea și a celor dragi. De la începutul carierei mele m-am implicat în diverse acțiuni de sănătate, iar acum particip la un proiect drag și de suflet al doamnei Rector Coralia Cotoraci : Caravana Sănătății. Fac lucrul acesta cu mare plăcere și sunt dispusă oricând să pun timpul meu la dispoziția pacientului. Nu m-aș vedea făcând altceva decât să fiu în slujba pacientului.”

„Îmi aduc aminte cu mare drag, din anii studenției, de doamna Prof. Univ Dr. Teodora Olariu, care ne spunea mereu : <<Învățați, învățați și fiți empatici cu pacientul. Fiți pregătiți să le răspundeți întotdeuna blajin la întrebări, și atunci satisfacția va fi și mai mare pentru voi!>> Am îndrăgit-o tocmai de atunci, îmi desfășuram practica în secția de anestezie și terapie intensivă, unde dumneaei era medic șef, era o prezență plăcută, mereu aranjată, binedispusă, vorbea frumos cu pacientul, iar eu o sorbeam din priviri și îmi doream ca într-o zi să o urmez. Colaborăm și în prezent, pentru mine este un mare exemplu, un medic dedicat meseriei, un coordonator și un cadru didactic de excepție. Mereu m-a sustinut și mi-a spus că pot mai mult, drept urmare m-am înscris la medicină generală acum 6 ani, la îndemnul doamnei doctor, iar anul acesta voi absolvi Facultatea de Medicină. Îmi doresc, pe mai departe, să mă pun în slujba pacientului ca și medic. Bineînțeles, cu ajutorul lui Dumnezeu.”

Mesajul pentru studenți : „NU EXISTĂ NU SE POATE”! Totul este posibil prin muncă, seriozitate, devotament, perseverență și sacrificiu!


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro