Stire

Amplă razie a polițiștilor și jandarmilor

12.10.2023 ⋅ 0 comentarii


Ieri, polițiștii din municipiu împreună cu cei ai orașului Sântana, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad au desfășurat câte o acțiune preventivă, pe raza de competență cu scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică și impunerii respectării legislației rutiere.

În cadrul activităților au fost legitimate 250 de persoane și verificate 200 de autovehicule. Au fost aplicate 159 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 59.420 de lei, fiind totodată reținute 4 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.

Șoferilor li s-au transmis modificările legislative intrate în vigoare în această vară, potrivit cărora, cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieți omenești, în timp ce se află sub influența alcoolului, drogurilor sau fără a deține permis de conducere, vor fi condamnați la închisoare cu executare (Legea Anastasia).

Aceste acțiuni au caracter permanent și se desfășoară atât în municipiu cât și în județ.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro