Amenzi de 23.000 de lei pentru Unicarm, iar în două unităţi a fost oprită prestarea serviciilor în zona de vitrine
17.03.2023 ⋅ 0 comentarii
Magazinele Unicarm au intrat în vizorul Protecţiei Consumatorilor. La Arad au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 23.000 de lei, iar în două unităţi a fost oprită prestarea serviciilor în zona de vitrine.
„Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Arad desfășoară în această perioadă un amplu control privind respectarea prevederilor legal din domeniul protecției consumatorilor în rețeaua de magazine UNICARM, atât în municipiu cât și în județ.
Până la această dată, comisarii CJPC Arad au controlat 4 unități UNICARM și au aplicat, 5 amenzi contravenționale în valoare totala de 23.000 lei, 4 avertismente , cărora li s-au adăugat și măsuri complementare:
Abaterile constatate de echipele de control au fost următoarele:
Toate supermarketurile și hipermarketurile de pe raza municipiului și județului Arad rămân, în continuare, sub atenta supraveghere, acțiunea fiind în curs de desfășurare”, transmit reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Arad.
Fotografia are rol ilustrativ
Sursa: ARQ