Amenzi de 20.000 de lei pentru proprietarii unor parcele pline de gunoaie aflate la intrarea în municipiu (FOTO)
04.05.2022 ⋅ 0 comentarii
Poliţia Locală a pus ochii pe intrările în municipiu, mai exact pe terenurile pline de gunoaie de acolo. Astfel, în ultima lună au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, cinci avertismente scrise și 12 amenzi, în valoare de 20 000 lei proprietarilor care nu şi-au făcut curat pe terenuri.
„În luna aprilie și primele zile din mai a.c., poliția locală, prin Biroul de Protecția Mediului, a verificat intrările în municipiu, sub aspectul menținerii în stare salubră a terenurilor deținute de către persoanele fizice și juridice precum și a celor aflate în administrarea municipalității, situate de-a lungul căilor de acces rutiere.
Au fost vizate 8 zone de acces în oraș: Aurel Vlaicu, Gai, 6 Vânători, Grădiște, Micălaca, Sânicolau Mic, Aradul Nou, precum și ieșirea de pe autostradă din zona aeroportului. S-au identificat 52 de terenuri menținute în stare insalubră, atât ca urmare a abandonului de deșeuri, cât și a proliferării vegetației crescute spontan. Pentru 6 terenuri, încă nu s-a finalizat procedura de identificare a proprietarilor și a regimului juridic al acestora, situația fiind în curs de soluționare.
46 de persoane fizice și juridice au fost notificate și au primit un termen pentru remedierea deficiențelor constatate în teren. În majoritatea cazurilor, proprietarii sau deținătorii parcelelor respective au dat curs solicitărilor de respectare a obligațiilor stabilite de actele normative care reglementează acest domeniu, aflate în competența Direcției Generale Poliția Locală”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.
Sursa foto: Poliţia Locală