Stire

Ambrozia, combătută de Poliţia Locală cu avertismente şi amenzi de până la 20.000 de lei

29.05.2023 ⋅ 0 comentarii


Începând cu luna mai, polițiștii locali cu atribuții de protecția mediului din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, au început acțiunile de combatere a ambroziei.

„În situația neconformării somațiilor agenților, după verificările întreprinse pe teren, ulterior aplicării sancțiunilor contravenționale constând în avertisment scris, persoanelor juridice și fizice pe a căror terenuri a fost identificată planta alergenă li se vor aplica amenzi.

Menționăm că, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, responsabilitatea identificării terenurilor infestate cu această buruiană revine autorităților administrației publice locale. Astfel, se procedează la verificarea anuală a terenurilor de pe raza administrativ-teritorială, în vederea stabilirii identității proprietarilor, deținătorilor ori administratorii terenurilor pe care există focare de infestare, care vor fi somați să efectueze lucrările de combatere până la data de 30 iunie. 

În acest sens, aducem din nou în atenția cetățenilor faptul că deținătorii/proprietarii/administratorii terenurilor de pe raza municipiului Arad, au obligația de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, denumită științific Ambrosia artemisiifolia, mai ales în perioada de înflorire când efectul alergen este la potențial maxim. Planta, cunoscută sub denumirea populară de iarba de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustei, este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul țării noastre, fiind extrem de adaptabilă la condițiile pedoclimatice și foarte toxică reprezentând un real pericol pentru persoanele alergice.

În majoritatea cazurilor, buruiana ocupă spații/vetre compacte, prin urmare, cele mai bune rezultate se pot obține prin cosirea manuală a acestor vetre sau prin folosirea diferitelor echipamente mecanice de tuns iarba, în special pe aliniamentele căilor ferate, ale drumurilor și pe marginea parcelelor.  

Verificările au fost efectuate în cartierele Aurel Vlaicu, Grădiște, Subcetate, Micălaca, Aradul Nou, Gai, Poltura, iar în perioada următoare acestea vor continua și în celelalte zone ale orașului. În cazul nerespectării actelor normative sus menționate, se vor aplica amenzi al căror cuantum este cuprins între 1.000 lei și 5.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv între 10.000 lei și 20.000 lei pentru persoanele juridice”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.

 

 


 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro