Stire

Amânarea ratelor la credite, prelungită în 2021. Normele au fost aprobate de Guvern. Care sunt condiţiile şi cine poate beneficia

28.01.2021 ⋅ 0 comentarii


Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri propunerea Ministerului de Finanţe de a prelungi şi după 1 ianuarie 2021 măsurile de amânarea ratelor la credite pentru a-i sprijini pe cei aflaţi în dificultate din cauza pandemiei de COVID-19.

Condiţiile prin care românii pot cere amânarea ratelor la credite au fost făcute publice, după ce Guvernul a aprobat normele metodologice pentru această măsură de sprijin.

„Solicitarea de suspendare a obligaţiilor de plată poate fi formulată de debitor cel mai târziu până la data de 15 martie 2021, iar creditorul trebuie să comunice debitorului decizia în termen de maximum 15 zile calendaristice, până la data de 31 martie 2021.

Modificarea clauzelor contractuale, ca efect al aprobării solicitării debitorului, se realizează fără încheierea de acte adiţionale la contractul de credit, ci prin notificarea debitorului în termen de 30 zile calendaristice de la primirea solicitării complete.

Actul normativ adoptat astăzi prevede că persoanele pot beneficia de suspendarea plăţii obligaţiilor rezultate din creditele accesate pe o perioadă de maximum nouă luni, în această perioadă fiind incluse atât moratoriul legislativ implementat anterior, cât şi moratoriile non-legislative”, se arată în comunicatul Ministerului de Finanţe, conform Agerpres.

Amânarea ratelor la credite, prelungită în 2021. Care sunt condiţiile

Condiţiile necesare pentru a putea solicita suspendarea plăţii obligaţiilor sunt următoarele:

  • creditele au fost acordate până la data de 30 martie 2020 inclusiv,
  • creditul nu a ajuns la scadenţă până la data solicitării formulate de debitor,
  • nu a fost declarată scadenţa anticipată a creditelor până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv
  • debitorul nu înregistrează restanţe la data solicitării suspendării obligaţiei de plată.

Cine poate cere amânarea ratelor la credite din cauza pandemiei COVID-19. Explicaţiile Ministerului Finanţelor

Poate beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor aferente creditului debitorul ale cărui venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19.

Debitorul, cu excepţia persoanelor fizice, trebuie să declare pe propria răspundere diminuarea veniturilor/încasărilor medii lunare cu minimum 25% în ultimele trei luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată prin raportare la perioada similară din anii 2019/2020 şi faptul că se află în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.

Pentru debitorii persoane fizice care au contractat credite ipotecare şi care au beneficiat de suspendarea obligaţiilor de plată în prealabil conform OUG nr. 37/2020, dar nu au accesat perioada maximă de suspendare de nouă luni, dobânda eşalonată şi garantată de stat iniţial este majorată cu dobânda suspendată la plată în baza cadrului legal actual, urmând a fi plătită în 60 de rate lunare egale începând cu luna următoare expirării noii perioade de suspendare a plăţilor.

De ce a fost adoptată măsura de amânare a ratelor

Ministerul Finanţelor a mai precizat că rezultatele implementării acestei măsuri vor avea ca efect menţinerea în activitate a companiilor, implicit a locurilor de muncă furnizate de acestea pe perioada în care se manifestă efectele pandemiei COVID-19 şi protejarea persoanelor fizice ale căror venituri au fost afectate în această perioadă.

Sursa: romaniatv.net


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro