Național Stire

Alertă meteo de vreme rea în toată țara

13.05.2021 ⋅ 0 comentarii

Meteorologii au emis, joi, o alertă de vreme rea pentru toată țara, care va fi în vigoare până vineri seară. 

Alerta ANM a intrat în vigoare joi, la ora 10.00 și va fi în vigoare până vineri, ora 21.00.

În acest interval, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.

Aceste fenomene se vor semnala, joi îndeosebi în sudul, vestul, nord-vestul și local în centrul teritoriului. Vineri, ele vor afecta cu precădere jumătatea de nord a țării.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15 -20 l/mp și, pe arii restrânse, 25 - 35 l/mp.

Potrivit prognozei speciale emise pentru București, joi cerul va avea înnorări temporare, vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade.

Seara și noaptea va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu aspect de vijelie. Cantitățile de apă vor putea depăși 10 l/mp. Temperatura minimă va fi de 10 -12 grade.

Sursa: Digi24.ro

 

fashiondays.ro