Stire

Alertă meteo. Cod galben de fenomene periculoase: FURTUNI CU GRINDINĂ - cele mai afectate județe

17.05.2022 ⋅ 0 comentarii


Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo cod galben de vreme rea, valabilă în jumătate din țară.

Vremea intră într-un proces de răcire accentuată. 

Potrivit ANM, în intervalul 17 mai, ora 14:00 - 18 mai, ora 06:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Oltenia și local în Transilvania și Muntenia. 

Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. 

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp.

Fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

 

Sursa: realitatea.net


 

fashiondays.ro