Agresorul care a împuşcat un bărbat în parcare, apoi i-a băgat o șurubelniță în gât, a fost condamnat
28.11.2024 ⋅ 0 comentarii
Atacatorul care a împuşcat în cap un bărbat în parcarea unui supermarket din Arad, în septembrie 2023, după care şi-a înjunghiat victima în gât, a fost condamnat de Tribunalul Arad la închisoare pe viaţă pentru omor calificat.
Bărbatul este arestat preventiv de la momentul atacului şi se află în Penitenciarul Arad.
Conform soluţiei pe scurt publicată, joi, pe portalul instanţelor de judecată, bărbatul, în vârstă de 51 de ani, va trebui să plătească şi daune morale de 1.000.000 de lei unei urmaşe a victimei, dar şi câte 750.000 de lei către alţi doi urmaşi.
Bărbatul a mai primit o condamnare de 12 ani pentru tentativă la omor calificat în modalitatea violenţei în familie, pentru că şi-a atacat partenera de viaţă. Totodată, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi la 3 ani închisoare pentru uzul de armă letală fără drept. Aceste pedepse au fost contopite cu cea mai grea, cea a detenţiei pe viaţă.
Instanţa a mai decis confiscarea de la condamnat a două pistoale, din care unul folosit la crimă.
Atacul a avut loc pe 21 septembrie 2023. Pe fondul geloziei, acesta şi-a urmărit iubita care se afla în maşina unui alt bărbat. Când maşina a oprit în parcarea unui supermarket din cartierul Micălaca, agresorul l-a împuşcat pe bărbat, iar femeia a scăpat cu viaţă doar pentru că arma nu s-a mai declanşat.
"În data de 21.09.2023, în jurul orei 15.00, în timp ce persoanele vătămate se aflau într-un autovehicul parcat în parcarea unui magazin de pe raza municipiului Arad, pe fondul geloziei, inculpatul, având asupra sa un pistol din categoria armelor letale, s-a apropiat de autovehiculul în care se aflau cele două persoane vătămate şi, din lateral, pe geamul uşor coborât al portierei dreapta faţă, a executat un foc de armă asupra persoanei vătămate de sex masculin, împuşcându-o în cap, după care inculpatul a îndreptat arma spre persoana vătămată de sex feminin, concubina sa, şi a apăsat de mai multe ori pe trăgaci, însă focul nu s-a declanşat", preciza, la data respectivă, un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Pentru că arma nu a mai funcţionat, agresorul a scos-o pe iubita sa cu forţa din maşină şi a bătut-o crunt.
"A pus-o la pământ şi i-a aplicat în mod repetat lovituri cu picioarele în zona capului (a călcat-o în mod repetat pe cap), până aceasta a rămas inconştientă. Imediat după acest moment, inculpatul s-a deplasat la persoana vătămată de sex masculin, rămasă în habitaclul autovehiculului şi, prin portiera dreapta faţă rămasă deschisă, s-a aplecat în interior şi i-a înfipt o şurubelniţă în gât. Ca urmare a loviturii puternice, partea metalică a şurubelniţei s-a rupt şi a rămas în gâtul persoanei vătămate", informa Parchetul.
Bărbatul atacat a murit în spital "în urma insuficienţei cardio-circulatorii survenită în evoluţia unui traumatism cranio-cerebral acut deschis prin împuşcare la nivelul regiunii temporale stângi, cu hemoragie meningo-cerebrală şi inundare tetraventriculară, contuzie şi dilacerare cerebrală". Femeia a suferit răni care au necesitat o perioadă lungă de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Anchetatorii au stabilit că pistolul cu glonţ folosit nu era deţinut legal, inculpatul neavând autorizaţie pentru nicio categorie de arme, letale sau neletale.
Sursa: ARQ