24.10.2020 ⋅ 0 comentarii
Directorul Companiei de Apă Arad, Gheorghe Bănăţean, a decedat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Spitalul COVID-19 Arad, unde era internat de câteva zile, în companie fiind înregistrate şi alte îmbolnăviri în ultimele două săptămâni.
Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), care au în subordine şi Spitalul COVID-19 (Secţia TBC), au declarat pentru AGERPRES că Gheorghe Bănăţean, care avea 62 de ani, a fost internat joi, iar testul pozitiv a venit vineri, când starea pacientului era agravată. El era internat la ATI şi suferea şi de alte afecţiuni.
Repezentanţi ai Companiei de Apă Arad au informat că primul caz de COVID-19 a fost înregistrat în urmă cu două săptămâni, iar ulterior au mai fost confirmaţi câţiva angajaţi infectaţi. În zilele următoare, ar urma să fie testaţi şi alţi salariaţi.