A început amenajarea punctelor de vaccinare anti-COVID-19 la frontieră, în Nădlac I şi Nădlac II
26.05.2021 ⋅ 0 comentarii
Amenajarea punctelor de vaccinare anti-COVID-19 la frontiera cu Ungaria, în judeţul Arad, a început, miercuri, prin instalarea containerelor speciale, autorităţile de sănătate publică locale estimând că în cel mult o săptămână acestea vor deveni operaţionale.
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiş, a declarat, pentru AGERPRES, că două containere speciale au fost aduse de la Timişoara pentru a fi instalate în Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac I şi Nădlac II, unde românii care ies sau intră în ţară, în special cei din diasporă, care au acces mai greu la vaccin în ţările în care lucrează, se vor putea imuniza pe baza unui act de identitate.
"Vom avea câte un flux de vaccinare în fiecare dintre cele două puncte de trecere a frontierei, cele mai mari din judeţul Arad. În câteva zile, cel mult o săptămână, aceste centre vor deveni operaţionale", a spus şeful DSP Arad.
Horea Timiş declarase, în 12 mai, pentru AGERPRES, că are intenţia de a amenaja puncte de vaccinare la frontiera cu Ungaria, pentru că a constatat că tot mai mulţi români care lucrează în străinătate sau au locuinţe în Ungaria vin în ţară doar pentru a se imuniza, inclusiv străini cetăţeni ai Uniunii Europene.
"Nu vorbim doar de cetăţeni români stabiliţi în străinătate, ci şi de cetăţeni ai altor state. În acest moment, cetăţenii Uniunii Europene se pot vaccina la noi în ţară. De altfel, vă pot spune că şi foarte mulţi angajaţi ai misiunilor diplomatice ale României din Europa au venit la Arad doar pentru a se vaccina. Cred că avem persoane vaccinate din toate ţările europene. Pentru că de la o zi la alta am observat, fără să avem statistici precise, că sunt tot mai mulţi cei care trec graniţa doar pentru a se vaccina, am decis să înfiinţăm posturi temporare de vaccinare în PTF Nădlac I şi PTF Nădlac II", spunea directorul DSP Arad.
El afirmase că este vorba de "sute de persoane care în ultimele săptămâni au trecut graniţa în România pentru a se vaccina în Arad".
Ulterior, în 23 mai, secretarul de stat în Departamentul pentru românii de pretutindeni, Oana Ursache, a declarat, la Timişoara, că la Nădlac II se va deschide un centru de vaccinare pentru diasporă.
Sursa: Agerpres