Național Stire

98 de percheziţii, la nivel naţional, pentru combaterea infracţionalităţii

26.05.2021 ⋅ 0 comentarii

Poliţia Română efectuează, miercuri, 98 de percheziţii domiciliare pentru combaterea infracţionalităţii, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale.

"Percheziţiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unităţile de parchet competente, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri, trafic de persoane, contrabandă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pornografie infantilă, constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals şi uz de fals", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, miercuri, AGERPRES.

De asemenea, sunt cercetate fapte penale de şantaj, abuz în serviciu, proxenetism şi furt calificat.

Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

"Activităţile de astăzi se desfăşoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice", arată sursa citată. AGERPRES

fashiondays.ro