Stire

26 de migranți ascunși în două automarfare, la graniță

12.12.2022 ⋅ 0 comentarii


Poliţiştii de frontieră arădeni de la PTF Nădlac II și Vărșand au depistat 26 de migranți din Siria și Turcia care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare.

În acest sfârșit de săptămână, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean sârb, aflat la volanul unui microbuz marca Citroen înmatriculat în Turcia. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, cincisprezece cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Turcia,  ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar condus de un cetăţean român ce transporta europaleți etichete, având destinația Germania. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, în compartimentul destinat mărfurilor, unsprezece cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit faptul că sunt cetățeni din Siria.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun. 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro