Național Stire

12 NOI trenuri spre litoral

27.05.2021 ⋅ 0 comentarii

Un număr de 12 perechi de trenuri InterRegio de la CFR Călători vor fi circula în această vară pe relaţia Bucureşti - Constanţa, la care se vor adăuga şapte perechi de trenuri de la operatorii privaţi Softrans, Regio Călători, Transferoviar Călători şi Astra Trans Carpatic, a anunţat joi pe Facebook ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, conform Agerpres.

"Începem ziua cu o vizită la lucrările de reabilitare ale podurilor de pe A2 de la Cernavodă. Cel mai rapid (150 km/h) şi confortabil mijloc de transport pe această relaţie: trenul IR 1581. În această vară, vom avea 12 perechi de trenuri InterRegio de la CFR Călători pe relaţia Bucureşti-Constanţa (Trenurile Soarelui) la care se adaugă încă şapte perechi de trenuri de la operatorii privaţi Softrans, Regio Călători, Transferoviar Călători şi Astra Trans Carpatic. Timpul de parcurs este de două ore, pentru cea mai rapidă pereche. Ştim că sunt multe de făcut pentru calea ferată, restanţe de zeci de ani. Dar, pe anumite relaţii, trenul chiar reprezintă acum o alternativă decentă, rapidă şi ecologică", a scris Drulă.

melthdesign.ro/